You are here:

Ungaria umilită de Germania chiar la ea acasă în primul meci al ei la Campionatul European de tineret. 3 goluri în 12 minute pentru nemţi

Ungaria umilită de Germania chiar la ea acasă în primul meci al ei la Campionatul European de tineret. 3 goluri în 12 minute pentru nemţi

Fotbal

Comentarii

Mare favorită a grupei la calificare, Germania trece pe primul cu 3 puncte după victoria obţinută în faţa ţării gazdă. Olanda şi România au ambele câte 1 punct după meciul încheiat la egalitate între ele.

Germania este finalista ultimului Campionat European de tineret, acolo unde a trecut chiar de România în semifinale cu 4-2 după ce România a condus cu 2-1.

După o primă repriză fără gol, naţionala de tineret a Germaniei a rezolvat meciul în partea a doua după 3 goluri într-un interval de numai 12 minute. Cu toate că nemţii au avut o posesie în prima repriză de 72%, nici un şut al acestora nu a fost pe poarta maghiarilor. În partea secundă lucrurile s-au schimbat şi Lukas Nmecha a marcat cu capul după un sfert de oră de la reluarea jocului. În minutele 66 şi 73 au urmat alte două reuşite, ambele goluri marcate de mijlocaşul lui Wolfsburg, Bote Baku.

Mare favorită a grupei la calificare, Germania trece pe primul cu 3 puncte după victoria obţinută în faţa ţării gazdă. Olanda şi România au ambele câte 1 punct după meciul încheiat la egalitate între ele. Ungaria, cu 0 puncte este pe ultimul loc al grupei cu şanse minime de a merge mai departe. Urmează meciurile de sâmbătă dintre Ungaria - România şi Germania - Olanda. Ultima etapă este pe data de 30 martie.

Articol postat de ANDREI BADEA

Afla mai multe despre: campionatul european u21 

viewscnt
Articole similare