Dinamo avea o echipă de invidat la începutul anilor '90, conduşi de pe banca tehnic de Mircea Lucescu, "câinii" au ajuns în acel an, 1990, în semifinala Cupei Cupelor. Pe lângă această performanţă, au dominat şi competiţiile interne, câştigând atât campionatul, cât şi cupa. O parte din componenţii acelei echipe vor fi în luni seară, în tribună sau pe banca tehnică, la derby-ul ultimelor două clasate în Liga 1, FC Voluntari - Dinamo.
În tribunele micuţei arene "Anghel Iordănescu" vor fi prezenţi trei dintre foştii jucători care au fost la un pas să ajungă în finala Cupei Cupelor. Fostul candidat la alegerile Federaţiei Române de Fotbal, Ionuţ Lupescu, va fi acompaniat de Florin Răducioiu şi Florin Prunea. Cel din urmă, fost conducător la Iaşi, a fost la un pas de a ajunge la Dinamo în perioada recentă, dar până în acest moment nu s-a concluzionat nimic.
Componenţi ai Dinamo '90 vor fi şi pe cele două bănci tehnice. La gazde, Ioan Andone este manager-ul de la FC Voluntari şi de câteva partide a revenit pe bancă, să fie mai aproape de jucători, dar şi de principalul Dinu Todoran. La Dinamo, atât Mircea Rednic, cât şi secundul lui, Iulian Mihăescu au jucat la Dinamo atunci când au fost eliminaţi de Anderlecht (1-2 şi 0-1).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dinamo, ionut lupescu, mircea rednic, ioan andone, voluntari dinamo, florin raducioiu, florin prunea