Preşedintele clubului Universitatea Craiova, Devis Mangia, a anunţat, joi, că nu se pune problema ca oltenii să se despartă de antrenorul Devis Mangia. Oficialul grupării craiovene a precizat că tehnicianul italian îşi va duce contractul la bun sfârşit.
"Vreau să lămuresc şi să detensionez. În acest moment, speculaţiile legate de posibilitatea sau de existenţa a două tabere la U Craiova nu sunt fundamentate şi le demontez. Suntem o singură familie. Colegul meu Devis Mangia a fost, este şi va fi până la finalul contractului antrenorul echipei", a declarat Marcel Popescu, într-o conferinţă de presă.
În vârstă de 44 de ani, Devis Mangia a fost numit în funcţia de antrenor al Craiovei în luna mai a anului 2017, iar decembrie acelaşi an şi-a prelungit contractul până în 2021. În primul său sezon, Universitatea Craiova a obţinut locul 3 în Liga 1 şi a cucerit Cupa României. Acum, însă, echipa are un început dezamăgitor de sezon. Craiova a pierdut Supercupa României cu CFR Cluj, apoi a adunat un singur punct în primele două runde ale Ligii 1 şi ocupă ultimul loc în clasament.
În opinia unora, o parte din vină o are antrenorul italian, care nu a adaptat sistemul de joc la lotul pe care îl are, dar conducerea clubului a primit şi ea critici. Oltenii nu au adus încă înlocuitori pentru Alexandru Băluţă şi Gustavo, plecaţi în această vară, iar echipa nu a marcat niciun gol în cele trei meciuri jucate până acum.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pentru U Craiova urmează meciul cu FC Botoşani, programat vineri, de la 21:00, pe stadionul Ion Oblemenco, în etapa a treia a Ligii 1. Partida va fi transmisă în direct la Telekom Sport şi live video pe site-ul nostru.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.