Universitatea Craiova pregăteşte o nouă achiziţie pentru compartimentul ofensiv. Gruparea din Bănie este aproape să-l aducă pe Joao Andrade, un fotbalist brazilian de doar 20 de ani, care evoluează în principal ca atacant lateral.
Mutarea a fost anunţată de jurnalistul Emanuel Roşu. Potrivit acestuia, Andrade ar urma să semneze în perioada următoare cu formaţia olteană, după ce a evoluat până acum pentru Clube Laguna, echipă din liga a patra braziliană.
Brazilianul a avut 12 apariţii în 2026 şi a reuşit să înscrie de două ori. La cei 1,86 metri ai săi, Andrade reprezintă un profil diferit pentru ofensiva Craiovei, iar stafful tehnic ar putea conta pe el în special pentru zona stângă a atacului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Venirea sa se produce într-un moment în care Universitatea Craiova îşi reorganizează lotul. Oltenii sunt aproape de despărţirea de Anzor Mekvabishvili, pentru care Chicago Fire a înaintat o ofertă de 2,1 milioane de euro, acceptată de club.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Pe lista posibilelor plecări se află şi Ştefan Baiaram, al cărui nume continuă să fie vehiculat în contextul pieţei de transferuri. Astfel, oficialii Craiovei caută să-şi păstreze opţiunile în ofensivă şi să acopere eventualele plecări.
După eliminarea din Europa League în faţa celor de la Ararat-Armenia, Universitatea Craiova îşi va continua aventura europeană în Conference League. Oltenii îşi vor afla adversarii în această după-amiază.


.webp)




