Venezueleanul a fost cel mai bun vârf din campionat în partidele disputate în 2018, a marcat 9 goluri şi a devenit eroul salvării neaşteptate a Mediaşului.
Gazeta Sporturilor scrie că Ştiinţa negociază cu Rondon, surpriza anului în campionatul românesc. Venezueleanul de 32 de ani a revenit după o pauză de aproape două sezoane şi a salvat Mediaşul de la retrogradare cu 9 goluri doar în 2018.
Sud-americanul a profitat de ocazie, s-a pus pe picioare şi are acum posibilitatea să urce la un nivel mai bun. Craiovenii au discutat deja cu el şi speră să-l convingă să îmbrace tricoul alb-albastru din ediţia următoare. Doar o propunere dintr-un campionat mai bun l-ar îndepărta pe Mario de Bănie.
Conform sursei citate, Rondon e cel mai bun fotbalist de atac din Liga 1, după meciurile disputate anul acesta. Are 9 goluri doar în campionat. În toate competiţiile, 10 goluri şi 3 pase decisive. Nu există alt jucător la fel de eficient ca venezueleanul pe care Mediaşul l-a adus gratis în iarnă. Şi-l va pierde acum tot gratis, la finalul contractului, însă medieşenii tot se aleg cu un beneficiu uriaş de pe urma lui: vor fi şi la anul în primul eşalon, conectaţi în continuare la drepturile TV, graţie lui Rondon.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: rondon, craiova, transfer, interes, mutare, liga 1, medias