Poziţia de portar este una dintre priorităţile Interului în perspectiva viitoarelor sezoane. Cu Yann Sommer aflat în ultimele luni de contract, conducerea nerazzurră analizează serios posibilitatea aducerii unui nou titular între buturi pentru a întineri poarta echipei de pe Giuseppe Meazza.
Potrivit Tuttosport, în mercato-ul estival trecut, Inter ar fi încercat să-l transfere pe Marco Carnesecchi, goalkeeper-ul celor de la Atalanta, într-un scenariu în care Sommer ar fi părăsit echipa.
„Carnesecchi este o obsesie mai veche atât pentru Inter, cât şi pentru Milan”, au scris italienii.
Totuşi, transferul lui Carnesecchi nu s-a realizat: după ce l-au cedat deja pe Retegui, oficialii Atalantei nu au dorit să se despartă şi de tânărul portar, o decizie asemănătoare celei luate în cazul Lookman.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Situaţia s-ar putea schimba însă vara viitoare. Clubul din Bergamo are obiceiul de a vinde cel puţin un jucător important la fiecare fereastră de transferuri, iar valoarea lui Carnesecchi rămâne una ridicată, fiind estimată la aproximativ 40 de milioane de euro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Carnesecchi a fost convocat de Gennaro Gattuso la ultimele acţiuni ale naţionalei Italiei, însă fără să debuteze în tricoul ”Squadrei Azzurra”.