You are here:

UPDATE | Cine i-a acordat primul ajutor lui Mircea Lucescu, după ce i s-a făcut rău în cantonamentul naţionalei

UPDATE | Cine i-a acordat primul ajutor lui Mircea Lucescu, după ce i s-a făcut rău în cantonamentul naţionalei

Echipa națională

Comentarii

Intervenţie rapidă în cantonament, după ce selecţionerului i s-a făcut rău, iar membrii staff-ului au reacţionat imediat pentru stabilizarea acestuia.

Mircea Lucescu, momente critice în cantonament: cine i-a acordat primul ajutor selecţionerului

Situaţia din cadrul echipei naţionale a căpătat noi detalii, după ce selecţionerului i s-a făcut rău în timpul unei şedinţe cu jucătorii. În timp ce le vorbea fotbaliştilor, tehnicianul a simţit că leşină, s-a aşezat pe un scaun, iar pentru aproximativ un minut nu a mai avut reacţie.

Primele intervenţii au venit chiar din interiorul staff-ului. Medicul echipei naţionale, doctorul Stamatescu, alături de un maseur, au fost cei care i-au acordat imediat primul ajutor până la sosirea ambulanţei.

Între timp, conducerea Federaţiei s-a mobilizat rapid. Preşedintele Răzvan Burleanu a ajuns deja la Mogoşoaia, pentru a evalua situaţia de aproape, în contextul în care selecţionerul urmează să fie transportat la Spitalul Universitar pentru investigaţii suplimentare.

Totul vine pe fondul unor probleme de sănătate cu care Mircea Lucescu se confruntă încă de la începutul anului 2026, iar starea sa urmează să fie analizată în perioada imediat următoare.

Afla mai multe despre: echipa naţionalălucescu 

viewscnt
Articole similare