Primul campion olimpic pentru gimanstica masculină din România pleacă cu fiul său într-un cantonament în SUA. Copilul este considerat unul dintre cele mai mari talente la categoria lui de vârstă.
Alex Urzică (13 ani) este unul dintre cei mai talentaţi copii în materie de gimnastică. Este la prima deplasare pe care o face în SUA, acolo unde vrea să se antreneze cu cei mai buni gimnaşti de vârsta lui din lume.
Tătăl său, Marius Urzică, este primul titlu olimpic pentru gimnastica masculină românească. În anul 2000, la olimpiada organizată la Sydney, Urzică a cucerit aurul la cal cu mânere.
"Va fi o experienţă inedita pentru el, va vedea ce înseamnă un cantonament, dar şi concursuri peste ocean. Problema e că lui Alex îi este frică de avion, cand a auzit că trebuie să zboare câteva ore bune, nu a mai vrut sa meargă. Într-un final am reuşit să-l conving şi plecăm în SUA.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
O să-şi ia cu el şi caietele, cărţile, pentru că nu vreau să rămână în urmă cu materia. Am rugat-o pe o colegă de a lui să-i transmită tot ceea ce se prezintă la clasă. Este un baiat foarte conştiincios pentru că-i place să înveţe, are media 9.70 generală, motiv pentru care primeşte şi bursă", spus Marius Urzică în exclusivitate pentru Orangesport.ro.
Legat de experienţa lui Marius Urzică pe teritoriul american, campionul de la Sydney şi-a amintit că a participat la foarte multe competiţii organizate în SUA, unde a trăit experienţie nu foarte plăcute.
"Ţin minte că am câştigat Cupa Americii, dar nu pot să nu-mi aduc aminte de momentul în care într-un concurs, în clipa în care mă aflam la inele, mi-am rupt bicepsul.
Premiile pe care le primeam atunci erau foarte mici, aproximativ 2000 de dolari, dar nu mergeam acolo pentru bani, ci doar cu ideea de a prinde experienţă şi de a concura cu gimnaşti americani", a mai adăugat campionul olimpic.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Pentru această perioadă de o lună de cantonament, Marius a fost sprijinit financiar de Fundaţia Casa Campionilor condusă de Mariana Bitang, dar şi de clubul CS Dinamo.
Afla mai multe despre: marius urzică, alex urzică, gimnastică