You are here:

Următorul transfer tare de la Dinamo? Marius Niculae l-a indicat pe jucătorul care poate pleca pe milioane de euro: "Eu cred că acolo i-ar fi cel mai bine"

Următorul transfer tare de la Dinamo? Marius Niculae l-a indicat pe jucătorul care poate pleca pe milioane de euro: "Eu cred că acolo i-ar fi cel mai bine"

Dinamo București

Comentarii

Marius Niculae (44 de ani) a vorbit despre situaţia de la Dinamo Bucureşti, cu care a cucerit titlul ca jucător. Fostul golgheter al Ligii 1 a analizat situaţia sportivă şi a indicat jucătorul care ar putea prinde un transfer în străinătate.

Marius Niculae nu a putut găsi jucătorul anului la Dinamo, dar ştie cine s-ar putea transfera

Dinamo Bucureşti este pe locul secund în Superliga şi ar putea termina anul pe primul loc, dacă învinge, iar Rapid nu câştigă cu FCSB. 

Marius Niculae consideră că echipa "câinilor" s-a remarcat în acest an, iar căpitanul Cătălin Cîrjan ar putea fi cel care să aducă milioane de euro dintr-un transfer. 

"Jucătorul anului la Dinamo? Nu pot numi un jucător anume. Nimeni nu a ieşit atât de mult în evidenţă încât să se detaşeze clar. Din punctul meu de vedere, aş numi echipa. Nu pot desemna jucătorul sezonului, pentru că au existat fluctuaţii.

Au fost Cătălin Cârjan, Selmani în prima parte, apoi Gnohere, Boateng… nu ştiu. Primul lucru, din punctul meu de vedere, este echipa. Şi Kopic, pentru că a pus în valoare această echipă.

Dar un jucător anume nu s-a detaşat de pluton, iar asta este un lucru mare. Dinamo nu a depins de un singur jucător, ceea ce arată faptul că Dinamo este o echipă", a declarat fostul atacant de la Dinamo. 

"În momentul de faţă, cred că Cătălin Cârjan are cele mai mari şanse (n.r. - să se transfere). Acum nu ştiu ce îşi doreşte şi el. O mare parte din juniorat şi-a făcut-o în Marea Britanie.

L-aş vedea mai degrabă într-un campionat precum cel spaniol, pentru că este un jucător căruia îi plac spaţiile, un fotbalist care elimină omul din joc, care îi place să se lege de alţi jucători, la combinaţii scurte. Eu cred că acolo i-ar fi cel mai bine. Aşa îl văd eu.

Sincer, anul trecut nimeni nu se gândea că Dinamo poate ajunge în play-off. Nici măcar eu nu credeam că Dinamo poate termina în play-off. Acum lucrurile s-au schimbat. Există linişte la toate nivelurile, au ieşit din insolvenţă, există stabilitate la nivelul băncii. Au adus jucători şi sper să mai aducă, pentru că au nevoie.

Dinamo nu a mai câştigat titlul de pe vremea când eram eu fotbalist. Sper să se întâmple acum, pentru că a trecut foarte, foarte mult timp. Eu zic că este o candidată serioasă la titlu, dacă va face transferuri corecte", a adăugat "Săgeată". 

Marius Niculae: "Conducerea şi-a făcut datoria la Dinamo"

"Nu toată munca este a lui Kopic, dar este şi munca lui şi şi-a pus amprenta. Ca antrenor, da, într-adevăr. Degeaba ai continuitate dacă, din punct de vedere financiar, nu îţi oferă acea siguranţă. Este greu să antrenezi nişte jucători neplătiţi. Eu am trăit aceste lucruri şi ştiu ce vorbesc.

Conducerea şi-a făcut datoria, astfel încât toată lumea să fie mulţumită şi să nu existe întârzieri cu plăţile. Credeţi-mă, mai ales în România, acest lucru contează enorm. În aceste condiţii, Kopic a putut să le ceară maximum jucătorilor.

Este un antrenor bun, iar rezultatele o demonstrează. Nu trebuie să o spun eu. Mai ales că îl are şi pe Florentin Petre, care aduce spiritul lui Dinamo. Îl văd cum trăieşte fiecare meci atunci când merg pe stadion şi mă amuz, pentru că mă regăsesc în reacţiile lui, aşa cum aş fi reacţionat şi eu.

Sper ca Dinamo, în anul care vine, să facă mai mult decât anul trecut şi să le ofere o mare bucurie suporterilor", a mai spus Marius Niculae. 

Clasament competiţie oferit de Superscore

 

Afla mai multe despre: marius niculaecatalin cirjandinamo superliga 

viewscnt
Articole similare