Dan Petrescu spune că şi-ar dori să revină într-o zi la CFR Cluj, oraş în care susţine că s-a simţit excelent. Afirmaţia a venit în contextul în care a fost întrebat dacă se va întoarce în România să o pregătească pe FCSB.
Dan Petrescu a fost tentat de Guizhou Zhicheng cu un contract foarte consistent şi a acceptat până la urmă să meargă să antreneze în campionatul Chinei. Fostul antrenor al lui CFR Cluj spune că a fost greu de convins, dar până la urmă a cedat. La plecarea spre China, Petrescu a fost întrebat dacă va reveni în România după ce va termina contractul cu chinezii, să o pregătească pe FCSB.
Petrescu n-a exclus o astfel de variantă, dar, deşi a crescut în Ghencea, spune că mai degrabă şi-ar dori să revină la CFR Cluj, în cazul în care ar alege să se întoarcă în Liga 1: ”Acum am contract un an şi jumătate, în viaţă nu se ştie niciodată, dar normal că eu m-aş întoarce mai mult la CFR, dacă se poate”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Petrescu susţine că s-a simţit excelent în Gruia şi a enumerat câteva lucruri care-i vor lipsi: ”Păi jucătorii de la CFR Cluj, care au fost fantastici, conducătorii - cu care m-am înţeles foarte bine. Şi oraşul, mi-a plăcut foarte mult oraşul şi normal, când câştigi îti place orice”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dan petrescu, cfr cluj, liga 1