You are here:

Uşă deschisă pentru Reghe! Reacţia lui Gigi Becali după scandalul şocant dintre antrenor şi Anamaria Prodan: "Tot timpul va fi un om aparte"

Uşă deschisă pentru Reghe! Reacţia lui Gigi Becali după scandalul şocant dintre antrenor şi Anamaria Prodan: "Tot timpul va fi un om aparte"

FCSB

Comentarii

Gigi Becali (64 de ani) a reacţionat la scandalul dintre Laurenţiu Reghecampf şi Anamaria Prodan, care s-a lăsat cu lovituri, dosare penale şi ordine de restricţie. Omul de afaceri din Pipera a spus că îi pare rău pentru fostul antrenor de la FCSB şi că Reghe va avea uşa deschisă întotdeauna la echipa roş-albastră.

Laurenţiu Reghecampf şi Anamaria Prodan au oferit un moment şocant. S-au bătut în plină stradă şi au ajuns la poliţie, care a emis dosare penale şi ordine de restricţii împotriva celor doi. Veştile au ajuns şi la urechea lui Gigi Becali, care a lucrat cu amândoi în urmă cu 10 ani la FCSB.

Uşă deschisă pentru Reghe! Reacţia lui Gigi Becali după scandalul şocant dintre antrenor şi Anamaria Prodan: "Tot timpul va fi un om aparte"

Performanţele pe care Laurenţiu Reghecampf le-a reuşit la FCSB l-au transformat într-un "om aparte" pentru Gigi Becali. Patronul FCSB a anunţat, sâmbătă seara, că Reghe va avea mereu uşa deschisă la FCSB şi a spus că îi pare rău pentru situaţia în care a ajuns să se afle după divorţul de fosta soţie, Anamaria Prodan.

„Îmi pare rău pentru el. Păi ce să faci, tată?! Nu am vrut nici măcar să-mi dea să văd înregistrarea”, a reacţionat Becali când a auzit de conflictul dintre Anamaria Prodan şi antrenor, conform sport.ro.

Reghecampf şi Anamaria Prodan au primit ordine temporare de restricţie şi le-au fost întocmite dosare penale pentru deranjarea ordinii publice. "Tot timpul el va fi pentru noi un om aparte", a mai spus Gigi Becali.

Laurenţiu Reghecampf a antrenat FCSB în două mandate, primul între 2012 şi 2014, în care a obţinut cele mai mari performanţe, două titluri şi performanţe istorice în Europa League (calificarea în optimi, victorii cu Ajax şi Chelsea), dar şi calificarea în grupele UEFA Champions League, ultima calificare la "masa bogaţilor" pentru o echipă din România.

În al doilea mandat, între 2015 şi 2017, Reghe n-a mai reuşit să repete performanţele, dar s-a bătut până în ultima etapă la titlu cu Viitorul, actuala Farul.

Afla mai multe despre: gigi becalilaurentiu reghecampffcsbantrenorscandal 

viewscnt
Articole similare