You are here:

UTA a revenit de la 0-2, iar Mihalcea a identificat marea problemă: ”Am luat şase goluri în două meciuri”

UTA a revenit de la 0-2, iar Mihalcea a identificat marea problemă: ”Am luat şase goluri în două meciuri”

Superliga

Comentarii

UTA Arad a salvat un punct pe teren propriu, după ce a revenit spectaculos de la 0-2 şi a încheiat la egalitate, scor 2-2, confruntarea cu Oţelul Galaţi, disputată vineri, în etapa a doua a sezonului 2026-2027 din SuperLiga României.

La finalul partidei, antrenorul arădenilor, Adrian Mihalcea, s-a declarat mulţumit de reacţia echipei sale şi de punctul obţinut, însă a atras atenţia asupra problemelor din defensivă.

Tehnicianul în vârstă de 50 de ani a subliniat că UTA a încasat deja şase goluri în primele două etape ale campionatului, un aspect care necesită îmbunătăţiri rapide.

Oţelul a condus cu 2-0 la pauză, graţie golurilor înscrise de Andrezinho, în minutul 21, şi Patrick Fernandes, în prelungirile primei reprize (45+3). UTA a revenit în partea secundă prin reuşitele lui Sinani (73) şi Papeau (90+4), salvând astfel un rezultat de egalitate.

Mihalcea, după remontada cu Oţelul: „Două şuturi, două goluri. Mai avem mult de muncit”

"Două şuturi, am luat două goluri. A doua repriză ne-a aparţinut în totalitate, a dinamicii, a atitudinii. Am avut 24 de şuturi la poartă. Şi noi la Craiova anul trecut am avut două şuturi şi am câştigat. Am scos un punct care va conta în viitor. Ceva nu mi-a plăcut, iar schimbările de la pauză mi-au venit logic. Mi-a plăcut cum a fost repriza a doua.

Mai avem de muncit, nu se termina campionatul aici, dacă pierdeam. Poate ar trebui să avem mai multă încredere. Lumea e dezamăgită. Noi muncim în continuare, nu am apucat să vorbesc cu băieţii, îi voi felicita. O să avem mult mai mulţi jucători cu calitate.

Am controlat jocul, am ajuns la finalizare, am şi finalizat. Avem probleme în defensivă, am luat 6 goluri în două meciuri. O să mai lucrăm la organizare. Au fost două tranziţii pe care trebuie să le facem mai agresivi", a declarat Adrian Mihalcea,  după UTA - Oţelul 2-2.

Antrenorul Oţelului este mulţumit, deşi echipa sa a ratat victoria la ultima fază

”Am avut în mână cele trei puncte. Din păcate nu am putut închide meciul. În a doua repriză am avut şansa să facem 3-1. Dacă nu marchezi, adversarul te pedepseşte. UTA a pus presiune în ultimele minute şi nu ne-am concentrat pe mingea a doua a lor şi am luat gol. 

E important să luăm puncte în deplasare. Trebuia să închidem meciul. Până la urmă e bun şi un punct. E un rezultat corect. UTA şi-a creat ocazii multe în repriza a doua. În prima repriză noi am condus cu 2-0. 
 
E un început bun de sezon cu 4 puncte, trbeuie să continuăm aşa. Urmează un meci greu cu Dinamo”, a spus Stjepan Tomas,

Afla mai multe despre: superligauta 

viewscnt
Articole similare