You are here:

UTA îşi întăreşte mijlocul terenului! Arădenii sunt încântaţi de noul transfer: ”Are foame de performanţă, mă bucur că a acceptat să vină!”

UTA îşi întăreşte mijlocul terenului! Arădenii sunt încântaţi de noul transfer: ”Are foame de performanţă, mă bucur că a acceptat să vină!”

UTA

Comentarii

Mijlocaşul croat Mihovil Klapan, în vârstă de 25 de ani, a semnat un contract cu gruparea UTA Arad.

Cel mai proaspăt component al echipei roş-albe a făcut junioratul la echipa Rijeka şi a avut o experienţă italiană, la Spezia. Celelalte borne ale carierei sale sunt Celje (Slovenia), Opatja (Croaţia), Ankaran, Aluminij Kidricevo (ambele Slovenia), Senica (Slovacia) şi Lokomotiv Plovdiv (Bulgaria). În tricoul acestei ultime echipe şi-a trecut în palmares un trofeu important, Cupa Bulgariei.

”Domnul Bogdan Apostu (n.r. - intermediarul transferului) mi-a prezentat clubul, am văzut istoria UTA-ei, e o mare onoare pentru mine să joc aici. Sunt fericit că am ajuns la UTA, vestiarul m-a primit bine, am văzut şi stadionul, sunt încrezător.”, a declarat "Miho" Klapan, pentru site-ul oficial al clubului din Arad.

”Am făcut eforturi să ne completăm lotul pe poziţia respectivă. Miho are foame de performanţă, mă bucur că a acceptat să vină.”, a spus antrenorul principal Laszlo Balint. 

Afla mai multe despre: uta arad 

viewscnt
Articole similare