Experţii au oferit primele impresii, după ce FCSB a învins-o pe Oţelul Galaţi cu 4-1. Alexandru Musi putea fi eliminat pe finalul primei reprize, însă Horaţiu Feşnic nu a arătat al doilea cartonaş galben.
"Văd că nu învaţă". Basarab Panduru le-a atras atenţia fotbaliştilor de la FCSB, deşi au învins cu 4-1 la Galaţi, cu Oţelul: "Putea să fie eliminat"
FCSB a învins luni seara, în deplasare, scor 4-1, gruparea Oţelul Galaţi, în ultimul meci al etapei a 18-a. FCSB a urcat pe treapta a treia a podiumului
Daniel Bîrligea, cu o dublă, Alexandru Musi şi Darius Olaru au marcatorii campioanei, în timp ce Alexandru Pop a fost singurul care a reuşit să înscrie din echipa gazdelor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După meci, experţii au tras primele concluzii şi au descoperit o echipă care nu mai pare invincibilă pe faza de apărare. De asemenea, ei au spus că Alexandru Musi ar fi trebuit eliminat pe finalul primei reprize, atunci când atacantul şi-a călcat un adversat şi ar fi trebuit să primească al doilea cartonaş galben.
"După 4-1 nu prea mai poţi să spui. Toată lumea vine şi spune finalul, ce mai comentăm la 4-1? Poţi discuta despre anumite lucruri. FCSB marchează surprinzător la corner, că Bîligea e în marcaj şi în mod normal nu trebuia să marcheze, dar bagă piciorul ăla. Zici că nu are cum să marcheze de acolo, mingea se duce cât să-l ocolească pe adversar. E incredibil cu loveşte mingea. Rapid se face 2-0 în minutul 40, dar Cisotti a avut o ocazie mare. Doar de faza din mintutul 44 putem discuta. Văd că nu învaţă. Musi putea să fie eliminat (n.r. - cu primul galben a fost avertizat pentru o simulare). Nu ştiu dacă se schimbau lucrurile că era 2-0 pentru FCSB, dar corect era să fie eliminat", a spus Basarab Panduru.
Bogdan Cosmescu a evidenţiat fragilitatea defensivei de la Oţelul Galaţi: "FCSB a jucat foarte bine, dar Oţelul era o echipă care nu primea gol. Nu mai e echipa aia, ia gol în orice variantă, oricând. Ziceai că nu a fost Cisotti, dar acum e echipa pe care o vrei tu. Nu mai e deloc ce era şi nu înţeleg de ce".
Constantin Zotta a spus că Alexandru Musi trebuia eliminat, la 2-0 pentru FCSB: "Mi se pare o acţiune pe care el o face greşit, nu cu răutate să calce adversarul. E galben la Musi", a spus fostul arbitru şi conducător la Rapid Bucureşti.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Gigi Becali a descoperit un nou titular după ce FCSB a "zdrobit-o" pe Oţelul: "Nu îl ştiam, acum l-am văzut"
- Reacţia publicaţiilor mari din străinătate despre decesul lui Helmut Duckadam! "A dejucat toate încercările Barcelonei de a înscrie"
- Gică Hagi, îndurerat de trecerea în nefiinţă a lui Helmut Duckadam. Ce a transmis "Regele" după decesul "eroului de la Sevilla"
- Continuă misterul din jurul lui Salah! Răspunsul starului de la Liverpool, când a fost întrebat despre viitorul său: "Acesta ar fi putea fi ultimul meci"
- Maxim şi Sorescu, duel "de gală" în Turcia! Cum s-au descurcat împotriva celor de la Fenerbahce, echipa pregătită de Jose Mourinho
- Vladimir Putin a renunţat la competiţia care ar fi trebuit să concureze cu Jocurile Olimpice. Ce plănuia Rusia
- "Un om, indiferent de afinităţile sale pentru o echipă". Marcel Puşcaş l-a apărat, după ce Duckadam s-a pronunţat în disputa Steaua - FCSB
- "Soţia lui mi-a răspuns bulversată, plângând". Marcel Puşcaş a dezvăluit drama familiei Duckadam. Problema medicală care "l-a măcinat" pe portarul legendar
- Dan Nistor ştie care este problema la echipă, după trei eşecuri la rând înregistrate de U Cluj: "Poate pentru unii dintre noi..."
- Fotbaliştii de la Oţelul au dat verdictul despre meciul cu FCSB! "Eu sper că se va repeta povestea din tur" | VIDEO
- Rednic, în lacrimi după victoria cu U Cluj. Moartea lui Duckadam l-a "sfâşiat" pe antrenor: "A fost un super băiat. Dumnezeu să-l odihnească"
- FOTO | Cât de fericit era Helmut Duckadam alături de familia sa! Imaginile cu soţia şi fiica sa în vacanţă, înainte de tragedie
- Cum se simte Edoardo Bove, a doua zi după coşmarul din teren! Fiorentina a anunţat ce urmează pentru mijlocaşul italian
- Fotbalistul briliant al "Craiovei Maxima", mesaj de adio pentru "Eroul de la Sevilla": "Un baiat valabil, deosebit"
Afla mai multe despre: otelul fcsb, basarab panduru otelul fcsb