Valencia a remizat în ultimul meci al rundei cu numărul 17 din La Liga şi rămâne în zona nisipurilor mişcătoare.
Fără Cilessen, Gabriel, Guedes, Jason sau Racic, Valencia a apelat în meciul contra lui Cadiz la câteva nume din academie. N-a fost să fie cu succes, pentru că formaţia lui Cervera a plecat de pe Mestalla neînvinsă. Doar în 1982 Valencia a înregistrat mai puţine puncte după primele 17 meciuri ale sezonului. De fiecare dată însă, levantinii s-au salvat miraculos de la retrogradare
Valencia se scufundă în La Liga
Doar 16 puncte are Valencia după primele 17 runde din La Liga. ”Liliecii” au două meciuri în plus faţă de locul 18 cu care sunt la egalitate de puncte şi un meci în plus faţă de locul 19, care are cu două puncte mai puţin.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nici contra celor de la Cadiz, Valencia nu a reuşit să câştige. A fost al cincilea meci din ultimele cinci disputate în La Liga, fără victorie pentru formaţia de pe Mestalla.
Cadiz a marcat prima în minutul 59 prin Lozano. Valencia a reuşit să revină pe tabelă prin Gomez, cu zece minute înainte de final. Levantinii au căutat victoria cu numărul patru a sezonului, dar nu au reuşit să o obţină, iar ameninţarea retrogradării pare să devină tot mai serioasă.
Problemele financiare ale grupării de pe Mestalla îngreunează serios actuala stagiune, una care naşte spaimă în inimile fanilor. Trupa lui Javi Gracia are meci la Valladolid în etapa viitoare, iar scaunul antrenorului este serios ameninţat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.