Pentru primul său meci de pe teren propriu de după inundaţiile teribile care au lovit regiunea, Valencia a anunţat o serie de iniţiative pentru a ajuta victimele dezastrului, relatează AFP.
În 23 noiembrie, Valencia va primi vizita echipei Betis Sevilla pe stadionul Mestalla, în cadrul celei de-a 14-a etape a campionatului Spaniei. Acesta va fi primul meci pentru echipa lui Rubén Baraja de la inundaţiile provocate de furtuna Dana, care au lovit regiunea şi au făcut sute de victime la sfârşitul lunii octombrie.
Meciurile de campionat cu Real Madrid şi Espanol Barcelona au fost amânate de Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF) şi La Liga. Partida cu Betis va fi o ocazie de a aduce un omagiu tuturor victimelor inundaţiilor, ale căror consecinţe sunt încă vizibile în oraş.
În primul rând, împotriva andaluzilor va fi folosit echipamentul obişnuit de deplasare, de culoare neagră, cu scopul de „a reaminti necesitatea de a-i ajuta pe cei afectaţi într-un mod durabil şi de a arăta solidaritatea, rezistenţa şi capacitatea de a depăşi problemele în timpul unui eveniment atât de important”, acesta va include şi mesaje de susţinere. În plus, pentru a „contribui la redresarea oraşului şi a permite reluarea activităţii sportive şi educative pentru tineri”, clubul Valencia a decis să ofere sprijin financiar victimelor prin donarea tuturor încasărilor de la meciul cu Betis.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În cele din urmă, după meci, tricourile purtate de jucători vor fi scoase la licitaţie prin intermediul platformei „MatchWornShirt”. Încasările obţinute în urma acestei operaţiuni vor fi utilizate pentru a „sprijini reluarea activităţilor sportive şi educative pentru băieţii şi fetele din zonele afectate” de inundaţii.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.