Parma a terminat la egalitate sâmbătă, în deplasare, scor 1-1, cu Como, în etapa a 26-a din Serie B.
Mihailă, lăudat după Como - Parma
Cu Dennis Man şi Valentin Mihăilă titulari, Parma a remizat cu Como. Golul oaspeţilor a fost marcat din pasa lui Valentin Mihăilă, care a făcut un nou meci bun.
Italienii apreciaza evoluţia lui Mihăilă din acest nou an, motiv pentru care a primit cuvinte de laudă.
”Nu ştiu dacă este cel mai bun meci al meu. Ne-am luptat cu toţii, am suferit cu toţii. A fost un meci greu împotriva unei echipe care a jucat, ştiam că driblează bine. Mă bucur pentru acest egal şi pentru acest punct adus acasă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După ce a primit primul gol am avut o şansă bună de a dubla avantajul. În fotbal poţi greşi, greşim cu toţii, am câştigat un punct şi tot suntem acolo.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
(n.r. Ai fost generos la faza golului, un gest frumos) Eram în stânga şi am preferat să nu risc, l-am văzut pe Benek care era poziţionat mai bine decât mine. Şi Dennis era în spate, dar nu l-am văzut."
Sunt bine, mă antrenez bine şi nu am avut probleme de când am început anul acesta. Sunt foarte mulţumit de asta”, a declarat Mihailă după meci.
Parma conduce în clasamentul din Serie B cu 55 de puncte, la 7 puncte distanţă de echipa de pe locul secund, Venezia.
Afla mai multe despre: valentin mihăilă, parma, dennis man