You are here:

Valentin Ţicu nu duce lipsă de oferte după despărţirea de Dinamo. La ce echipă din Superliga ar putea ajunge: "Am discuţii"

Valentin Ţicu nu duce lipsă de oferte după despărţirea de Dinamo. La ce echipă din Superliga ar putea ajunge: "Am discuţii"

Dinamo București

Comentarii

Valentin Ţicu (25 de ani), fotbalistul care s-a despărţit recent de Dinamo, ar putea rămâne în Superliga şi în sezonul viitor.

Crescut de Petrolul, Ţicu a avut un mare ghinion în urmă cu doi ani, când a suferit o accidentare gravă care nu i-a permis să joace timp de aproximativ un an şi jumătate. Ajuns la Dinamo la începutul acestui an, dinamoviştii au luat decizia de a nu-i prelungi contractul fotbalistului crescut la Petrolul.

Fostul internaţional român U21 sau U19 bifase şase apariţii pentru Dinamo, în cele şase luni alături de formaţia "alb-roşie". Liber de contract, Ţicu a vorbit despre discuţiile purtate cu alte echipe din ţară, cât şi despre experienţa scurtă de la Dinamo.

Valentin Ţicu: "Îmi doream să continui la Dinamo"

"A fost opţiunea clubului. Eu am semnat un contract pe 6 luni cu opţiune de prelungiri pentru trei ani, care trebuia activată până la 1 mai, ceea ce nu s-a întâmplat.

Eu îmi doream să continui, dar a fost alegerea lor. A fost surprinzător pentru mine pentru că eu cred că atâta cât am jucat am făcut-o bine, mai ales în ultimele 3 meciuri. Mi-am revenit şi eu mă simt foarte bine.

Nu cred că am dezamăgit atunci când am intrat pe teren. A fost foarte solicitant pentru mine pentru că am venit după o accidentare gravă şi le mulţumesc că mi-au dat această şansă.

La Dinamo e unul nivel foarte ridicat şi eu cred că şi anul ăsta se putea mai mult! Foarte multă lume m-a abordat să revin la Petrolul, pe stradă îmi spun fanii… Am discuţii cu mai multe cluburi din prima ligă, printre care şi Voluntari.

Aştept ofertele şi vreau să iau cea mai bună alegere pe plan sportiv pentru că nu am pus accent pe aspectele financiare niciodată. Sunt 100% din punct de vedere fizic şi nu mai am nicio problemă. Mi-aş fi dorit să întorc această favoare prin evoluţiile mele.", a declarat Valentin Ţicu, la Fanatik.

Afla mai multe despre: dinamovalentin ticusuperliga 

viewscnt
Articole similare