You are here:

Valtteri Bottas a primit o penalizare de cinci locuri pe grila de start a Marelui Premiu al Belgiei după accidentul provocat la Hungaroring

Valtteri Bottas a primit o penalizare de cinci locuri pe grila de start a Marelui Premiu al Belgiei după accidentul provocat la Hungaroring

Formula 1

Comentarii

Pilotul finlandez al echipei Mercedes, finlandezul Valtteri Bottas, a primit o penalizare de cinci locuri pe grila de start a Marelui Premiu al Belgiei, de peste patru săptămâni, după accidentul provocat, duminică, în turul I al cursei de la Hungaroring, informează motorsport.com.

Pe lângă penalizarea pe grilă, comisarii FIA i-au retras finlandezului două puncte de pe superlicenţa de pilot de Formula 1. El a ajuns la patru puncte de penalizare pe licenţă, în ultimele 12 luni (la 12 puncte de penalizare, un pilot este suspendat pentru următorul grand prix).

"Imediat după start, în zona de frânare din virajul 1, maşina 77 s-a ciocnit cu partea din spate a maşinii 4. Comisarii au luat în considerare condiţiile de pe pistă, totuşi pilotul maşinii 77 a fost pe deplin de vină pentru coliziune", se arată într-un comunicat.

Detalii despre cursa nebună de la Hungaroring aici. Esteban Ocon a câştigat primul Mare Premiu din cariera sa.

Afla mai multe despre: valtteri bottas 

viewscnt
Articole similare