Vasile Ardeleanu s-a stins din viaţa la vârsta de 50 de ani. Fostul fotbalist de la FCM Bacău a fost marcat de episodul accidentării din 1999, atunci când Marius Lăcătuş a avut o intrare brutală.
Vasile Ardeleanu, fostul fundaş central al FCM Bacău, cunoscut pentru cele peste 100 de meciuri jucate în Divizia A, s-a stins din viaţă astăzi, 16 ianuarie 2025, la vârsta de 50 de ani. Anunţul dispariţiei sale a fost făcut de fostul coechipier Radu Ciobanu, care a jucat şi el ca fundaş central pentru echipa băcăuană.
Cariera lui Ardeleanu a fost marcată de un moment dramatic petrecut pe 21 aprilie 1999, într-un meci dintre Steaua Bucureşti şi FCM Bacău, încheiat cu victoria bucureştenilor, 2-1. În minutul 13 al partidei, Marius Lăcătuş, cunoscut pentru stilul său de joc agresiv, a avut o intervenţie nefericită asupra lui Ardeleanu, cauzându-i o dublă fractură transversală de tibie şi peroneu, însoţită de o ruptură de ligamente.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Această accidentare gravă l-a ţinut departe de gazon pentru un an întreg, afectându-i profund cariera. Deşi a încercat să revină în fotbal, nu a mai reuşit să atingă nivelul de performanţă de dinainte de accidentare.
„Să ştii că am vrut să mă ridic şi să-l iau la bătaie pe Lăcătuş. Ăla a fost primul impuls. Dar mi-am dat seama imediat că nu pot. Piciorul drept mi se bălăngănea", a spus Ardeleanu, într-un interviu mai vechi acordat la Fanatik.ro.
Ardeleanu rămâne în memoria suporterilor băcăuani ca un jucător devotat, care şi-a reprezentat cu mândrie oraşul şi echipa. Incidentul din 1999 a fost unul dintre cele mai controversate momente din fotbalul românesc al acelei perioade, stârnind dezbateri aprinse cu privire la intensitatea jocului şi la măsurile de protecţie pentru sportivi.
"Ce mai contează? Acolo s-a terminat totul. Poate ajungeam fotbalist mare, poate nu. Am ajuns, însă, la spital cu piciorul în mână”, a mai adăugat fostul fotbalist.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: vasile ardeleanu, fcm bacău, lăcătuş