You are here:

Vasile Miriuţă a reuşit prima victorie pe banca lui Poli Iaşi, dar îi atenţionează pe elevii săi: "Se va juca până la ultima etapă"

Vasile Miriuţă a reuşit prima victorie pe banca lui Poli Iaşi, dar îi atenţionează pe elevii săi: "Se va juca până la ultima etapă"

Poli Iași

Comentarii

Poli Iaşi a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a 29-a din Superligă.

Ieşenii au marcat în minutul 3, prin Samayoa, dar după consultarea VAR golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. În al patrulea minut de prelungire al primei reprize gazdele au deschis scorul. Adama Diakgaby a şutat din careu şi Denis Radu a deviat în plasă. 

Ploieştenii au avut o ocazie importantă în minutul 78, prin Irobiso, dar portarul Fernandez a respins şutul nigerianului şi Poli Iaşi a învins cu 1-0, primul succes al lui Miriuţă pe banca ieşenilor. În clasament, Petrolul e pe locul 9, cu 37 de puncte, în timp ce Plli Iaşi are 28 de puncte şi este pe locul 14.

Se anunţă dueluri de foc în play-out

"O victorie meritată. Nu ştiu dacă am fost echipa mai bună, dar ne-am dorit mai mult pe acest teren greu. Am întâlnit o echipă bună, cu un antrenor bun, care sper să facă carieră, pentru că a fost jucător mare. 

În a doua repriză am încercat să ţinem de rezultat, iar punctele sunt foarte importante pentru noi. Pe final, doar gânduri rele îţi trec prin cap, mai vine o centrare, iei gol, dar băieţii au jucat bine. 

Băieţii şi-au dorit mult şi arătăm din ce în ce mai bine, nu am luat gol azi şi să o ţinem tot aşa. Avem meci greu la Galaţi. Meciurile sunt de care pe care aici, trebuie să adunăm puncte multe. În play-out se va juca până la final, până la ultima etapă, nu se va decide înainte cine retrogradează şi cine merge la baraj", a spus Vasile Miriuţă după victoria cu Petrolul.

 
 

Afla mai multe despre: vasile miriuţăpoli iaşipetrolul ploieşti 

viewscnt
Articole similare