You are here:

Verdictul lui Viorel Moldovan după ce a văzut grupa României din preliminariile de la EURO 2024: ”Mai bine decât atât nu puteam să cădem!”

Verdictul lui Viorel Moldovan după ce a văzut grupa României din preliminariile de la EURO 2024: ”Mai bine decât atât nu puteam să cădem!”
Comentarii

România şi-a aflat adversarii din preliminariile pentru Euro 2024, iar Viorel Moldovan a oferit mai multe declaraţii.

În drumul spre turneul final la Campionatului European din 2024, România a fost repartizată în grupa I, alături de Elveţia, Israel, Kosovo, Belarus şi Andorra.

”Tricolorii” au evitat adversari grei, precum cei din grupele B şi C, cu Olanda şi Franţa sau Italia şi Anglia. Campionatul European din Germania va avea loc în perioada 14 iunie – 14 iulie 2024.

Viorel Moldovan a recunoscut că România a nimerit într-o grupă accesibilă. Fostul atacant al naţionalei consideră că ar trebui să avem şanse şi la locul 1. 

”Mai bine decât atât nu puteam să cădem!”

”Este cea mai bună grupa în care puteam să picăm. E o grupă accesibilă, chiar dacă e acolo favorită Elveţia, chiar dacă în ultimul timp e o echipă foarte, foarte puternică.

Dacă stăm puţin şi facem o comparaţie între fotbalul israelian şi fotbalul românesc, în momentul de faţă, Israel are un plus datorită echipelor care sunt angrenate în Champions League. Mă refer aici la Maccabi Haifa.

Să nu uităm că a fost eliminată Craiova de această echipă israeliană (n.r. - Hapoel Beer Sheva), fotbalul israelian a făcut progrese evidente. Kosovo, o necunoscută din punctul meu de vedere. Andorra, trebuie să avem şase puncte din start împotriva ei. 

Mai bine de atât nu puteam să cădem. Ar trebui să avem şanse şi la locul întâi, de ce nu, chiar dacă Elveţia porneşte favorită. Trebuie să ne calificăm, eu aşa consider. Nu puteam să cădem mai bine! Dacă nici acum nu reuşim să ne calificăm, înseamnă că avem o mare problemă.

(n.r. despre selecţionerul Elveţiei) Este un băiat echilibrat, foarte inteligent, liniştit. Ca jucători - serios, implicat, deci are caracteristici de lider. A reuşit să îi dea o altă anvergură, o altă direcţie şi văd Elveţia practicând un fotbal spectaculos, având în componenţă jucători de mare calitate”, au fost cuvintele lui Viorel Moldovan, pentru PRO TV.

Afla mai multe despre: românia-euro 2024-viorel moldovan 

viewscnt
Articole similare