Marco Dulca (19 ani) a revenit pe teren după fractura de metatarsian de la piciorul stâng. Tânărul fotbalist, care evoluează la Swansea U23, a suferit o intervenţie chirurgicală şi jucat primul meci oficial după aproape cinci luni de pauză.
Marco Dulca a fost titular în partida dintre Swansea U23 şi Aston Villa U23. Partida s-a disputat în Premier League Cup U23 (Cupa Ligii U23), iar echipa lui Dulca s-a impus cu 2-0 şi s-a calificat în sferturile de finală. La meci a asistat şi tată său, fostul internaţional Cristi Dulca.
Marco Dulca a debutat la naţionala de tineret la 17 ani şi 10 luni
Dulca Junior este unul dintre componenţii de bază ai naţionalei de tineret. Nu a evoluat în dubla cu Ţara Galilor şi Lichtenstein, decisivă pentru calificarea la Euro 2019, dar are şapte partide disputate pentru tricolorii mici. Anul trecut, Marco a fost pe lista de transferuri a Universităţii Craiova, dar interesul oltenilor a scăzut după ce internaţionalul de tineret s-a accidentat.
Marco Dulca: "Visul meu este să ajung la Euro"
Dulca Junior a fost pe lista preliminară a lui Mirel Rădoi, dar selecţionerul naţionalei de tineret a renunţat să îl includă în lotul final care va face deplasarea în Spania, acolo unde România U21 va disputa un stagiu de pregătire.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: marco dulca, swansea, premier league