Andreea Răducan, multiplă medaliată în competiţiile internaţionale de gimnastică, în prezent preşedinte al FRG, va intra în Hall of Fame, ceremonia fiind programată în 19 mai, în Oklahoma City. ”Sunt extrem de bucuroasă să mă aflu alături de cei mai buni gimnaşti ai lumii din toate timpurile”, a scris Răducan într-un mesaj pe Facebook.
La 34 de ani, Andreea Răducan primeşte recunoaşterea internaţională şi din partea Hall of Fame.
”Ce bucurie poate fi mai mare decât atunci când munca şi performanţele îţi sunt răsplătite. Sunt extrem de bucuroasă să mă aflu alături de cei mai buni gimnaşti ai lumii din toate timpurile. Introducerea mea în International Gymnastics Hall of Fame înseamnă pentru mine excelenţă şi istorie. Este un bun moment pentru a mulţumi încă o dată tuturor celor care mi-au fost alături şi au crezut în mine. Sunt recunoscătoare şi vă mulţumesc încă o dată!”, a scris, luni, într-un mesaj postat pe Facebook, Andreea Răducan.
Alături de multipla campioană tricoloră, la ceremonia din 19 mai, la Oklahoma City, vor mai fi onoraţi foştii gimnaşti Nastia Lukin şi Paul Hamm. De asemenea, va participa şi Alexei Nemov, care a primit distincţia în 2017, dar nu a putut participa la ceremonia de atunci.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: andreea răducan, gimnastica, anunt, veste, premiu