CFR Cluj a primit o veste proastă la începutul sezonului. Kamara, unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti din lotul lui Petrescu, va lipsi o perioadă lungă de pe teren.
Lovitură pentru CFR! Kamara va fi indisponibil o perioadă îndelungată
CFR Cluj a primit o veste dureroasă după victoria clară cu Paksi. Mohammed Kamara, ieşit accidentat în minutul 18, a suferit o fractură la gleznă şi va lipsi între 3 şi 4 luni. Anunţul a fost făcut de Dan Petrescu imediat după meci, iar temerile antrenorului s-au confirmat în urma investigaţiilor medicale efectuate.
Potrivit ProSport, fotbalistul a fost diagnosticat cu fractură, ceea ce îl va ţine departe de gazon o perioadă semnificativă, riscând să rateze o bună parte din sezonul actual.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Kamara are fractură la gleznă. Exact acum am primit mesajul. Îmi pare foarte rău pentru el. Este un jucător important pentru noi. Sper să revină cât mai repede”, a spus patronul CFR.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Accidentarea lui Kamara este o pierdere importantă pentru vicecampioana României, mai ales că jucătorul a devenit o piesă esenţială în echipa lui Dan Petrescu. Imediat după confirmarea diagnosticului, patronul Ioan Varga a reacţionat prompt şi a anunţat public că va aduce un înlocuitor.
"Mă întorc în ţară şi vom completa lotul. Va veni cineva în locul lui Kamara. Sută la sută vom transfera un înlocuitor”, a mai adăugat Nelutu Varga.
La finalul meciului, şi Lindon Emerllahu a ieşit accidentat după doar câteva secunde de joc. Kosovarul a acuzat dureri la coapsa dreaptă, după ce a fost tras de un adversar. Deocamdată, nu se ştie cât de gravă este accidentarea sa.
Afla mai multe despre: cfr cluj, kamara, emerllahu, neluţu varga