Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Veste mare pentru Youcef Atal! Decizia luată de Nice în privinţa algerianului condamnat la închisoare cu suspendare pentru rasism

Veste mare pentru Youcef Atal! Decizia luată de Nice în privinţa algerianului condamnat la închisoare cu suspendare pentru rasism

Ligue 1

Comentarii

Youcef Atal, sancţionat după ce a distribuit un videoclip în care cerea "o zi neagră pentru evrei", pe fondul războiului dintre Israel şi Hamas, nu mai este suspendat de OGC Nice, relatează AFP.

"Suspendarea sa este terminată", a declarat joi tehnicianul Francesco Farioli despre internaţionalul algerian Youcef Atal, care a fost sancţionat de clubul său în octombrie după ce a distribuit o înregistrare video în care îndemna la "o zi neagră pentru evrei", pe fondul războiului dintre Israel şi Hamas.

"Comunicarea este foarte clară: jucătorul este sub contract până în iunie. El se va întoarce. Suspendarea lui s-a terminat. Deci jucătorul este disponibil", a declarat Farioli, întrebat despre o posibilă revenire la echipa profesionistă a lui Atal, care a fost eliminat de la Cupa Africii pe Naţiuni cu Algeria.

Spre deosebire de compatriotul său Hicham Boudaoui, care ar urma să revină joi la Nisa, Youcef Atal nu este aşteptat să revină pe Coasta de Azur decât "luni" şi, prin urmare, nu va putea participa la meciul de duminică din L1 cu Metz, potrivit aceleiaşi surse. "S-a decis să îi acordăm câteva zile de odihnă suplimentare", a declarat antrenorul.

La începutul lunii ianuarie, Youcef Atal a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare şi la o amendă de 45.000 de euro de către tribunalul penal din Nisa pentru că a distribuit pe contul său de Instagram o înregistrare video cu un predicator care îndemna la "o zi neagră pentru evrei".

Jucătorul, care a prezentat scuze după ce a şters filmuleţul, a făcut apel împotriva deciziei. Atal a postat videoclipul la câteva zile după atacurile fără precedent ale Hamas asupra Israelului, la 7 octombrie, şi după începerea bombardamentelor israeliene asupra Fâşiei Gaza, teritoriu condus de mişcarea islamistă palestiniană.

De asemenea, el a primit o suspendare de şapte meciuri din partea comisiei de disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal din Franţa, iar de atunci nu a mai apărut în tricoul lui Nice.

Afla mai multe despre: niceatal 

viewscnt
Articole similare