Vlad Chiricheş abia revenise pe gazon, dar s-a accidentat din nou. Fundaşul român a fost titular în meciul pe care Napoli l-a jucat pe terenul lui Salzburg, dar n-a terminat partida.
Chiricheş a fost înlocuit de Carlo Ancelotti în minutul 76 din cauza unei probleme medicale: ”Este vorba de ceva muscular”, a spus tehnicianul lui Napoli. Acum a venit însă şi primul verdict în cazul accidentării căpitanului naţionalei României.
”Are ruptură fibriliară la coapsă. L-am întrebat atunci despre accidentare şi părea foarte îngrijorat”, a spus ziaristul italian Paolo Del Genio. În cursul zilei de vineri, Chiricheş va face un RMN pentru a vedea exact cât de gravă este accidentarea sa.
În aceste condiţii, dacă primul verdict se va adeveri, Chiricheş va lipsi minimum şase săptămâni de pe gazon şi va rata debutul României în preliminariile pentru EURO 2020.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
A FOST DEPĂŞIT UŞOR LA GOL, DAR ANCELOTTI L-A LĂUDAT
Fundaşul român a fost făcut ”sanie” la golul lui Dabbur, prin care Salzburg a făcut 1-1, dar, la final, Carlo Ancelotti i-a lăudat prestaţia.
”A făcut un meci foarte bun, mai ales în prima repriză. A oferit încredere şi siguranţă în defensivă”, a spus Don Carlo.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: chiriches, accidentare, napoli, romania