Interul lui Cristi Chivu şi AC Milan au dezvăluit planurile pentru noua arenă din Milano, iar acordul pentru numele stadionului le va aduce venituri impresionante. Cele două cluburi au semnat o înţelegere de 650 de milioane de euro.
Noua construcţie va purta numele „Generali Stadium”, după parteneriatul încheiat cu gigantul italian din asigurări. Potrivit The Athletic, contractul se va întinde pe 20 de ani, iar fiecare club ar urma să beneficieze de aproximativ 16,2 milioane de euro anual.
Astfel, Interul lui Cristi Chivu şi rivala AC Milan vor depăşi Juventus la acest capitol. Torinezii încasează aproximativ 10 milioane de euro pe sezon pentru drepturile asupra numelui stadionului, în baza acordului cu Allianz.
Lucrările la noua arenă, care va fi construită în apropierea stadionului San Siro, vor începe în 2028. Finalizarea este prevăzută înaintea sezonului 2031-2032, la timp pentru Campionatul European din 2032, găzduit de Italia şi Turcia.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Acordul plasează cele două formaţii milaneze printre cluburile europene cu cele mai valoroase contracte de naming rights, într-o perioadă în care infrastructura modernă devine o sursă tot mai importantă de venituri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: san siro, milan, inter, chivu, milano


.webp)




