You are here:

Veste uriaşă pentru Mihaela Buzărnescu. Eliminată în calificări, sportiva a fost acceptată ca lucky loser pe tabloul principal de la Roland Garros. România are şapte reprezentante

Veste uriaşă pentru Mihaela Buzărnescu. Eliminată în calificări, sportiva a fost acceptată ca lucky loser pe tabloul principal de la Roland Garros. România are şapte reprezentante

Tenis

Comentarii

Mihaela Buzărnescu a reuşit să acceadă pe tabloul principal de simplu al turneului de la Roland Garros, ca 'lucky loser', după ce a pierdut, vineri, în ultima rundă a calificărilor.

Mihaela Buzărnescu (34 ani, 118 WTA) a fost întrecută de suedeza Mirjam Bjorklund (23 ani, 150 WTA) cu 6-1, 6-3, dar o va înfrunta în primul tur pe americanca Madison Brengle (32 ani, 58 WTA).

Brengle a câştigat singurul lor meci direct, în 2018, semifinale la Midland, cu 6-4, 6-1.

Irina Bara (27 ani, 114 WTA), venită şi ea din calificări, o va înfrunta pe kazaha Iulia Putinţeva (27 ani, 37 WTA).

România va avea nu mai puţin de şapte reprezentante pe tabloul feminin de simplu.

Simona Halep (30 ani, 19 WTA), campioană la Roland Garros în 2018 şi finalistă în 2014 şi 2017, o va întâlni în primul tur pe croata Ana Konjuh. Halep a întâlnit-o o singură dată pe Konjuh (24 ani, 66 WTA), învingând-o în 2017 în optimi la Sankt Petersburg, cu 6-4, 7-6 (2).

Dacă va trece de Konjuh, Halep va juca în turul secund cu belgianca de origine ucraineană Maryna Zanevska sau cu chinezoaica Qinwen Zheng.

Halep nu a evoluat la ediţia de anul trecut a Openului Franţei din cauza unei accidentări.

Sorana Cîrstea (32 ani, 27 WTA), cap de serie numărul 26, va juca împotriva germancei Tatjana Maria (34 ani, 107 WTA), în faţa căreia s-a impus de două ori în tot atâtea înfruntări: 6-4, 7-6 (5) în 2013 în primul tur la Charleston şi 5-7, 7-6 (3), 6-2 în 2019 în primul tur la Limoges.

Gabriela Ruse (24 ani, 52 WTA) va avea un meci dificil, contra belgiencei Elise Mertens (26 ani, 33 WTA), cap de serie numărul 31.

Irina Begu (31 ani, 62 WTA) va avea şi ea un meci complicat cu incomoda jucătoare italiană Jasmine Paolini (26 ani, 57 WTA). Begu are 2-1 în meciurile directe, după victoriile din 2019, 7-6 (7), 6-2, în sferturi la Szekesfehervar (Ungaria), şi 2022, 3-6, 6-2, 6-3 în optimi la Melbourne Summer Set 2. Paolini a câştigat în 2019, în optimi la Palermo, cu 6-4, 5-7, 7-6 (4).

Cel mai greu meci îl va avea Ana Bogdan (29 ani, 91 WTA), contra belarusei Victoria Azarenka (32 ani, 15 WTA).

Afla mai multe despre: roland garros 

viewscnt
Articole similare