Ianis Hagi, fotbalistul român al celor de la Glasgow Rangers, a revenit la prima echipă a scoţienilor după o perioadă lungă în care a evoluat pentru echipa secundă.
Internaţionalul român ajuns la vârsta de 26 de ani a avut parte de un 2024 dificil. Aflat sub formă de împrumut la Deportivo Alaves, în Spania, Hagi nu a avut ocazia să prindă minutele pe care şi le-ar fi dorit în La Liga.
Odată revenit la Rangers, Hagi a fost trimis să se antreneze cu echipa secundă, iar în urma unor negocieri purtate cu clubul, a fost primit înapoi la prima echipă. De la revenire, Hagi a reuşit să-i încânte pe suporteri şi să le reamintească de meciurile bune făcute înaintea accidentării sale grave suferite în anul 2022.
Pentru Rangers urmează unul dintre cele mai importante meciuri ale acestui sezon, finala Cupei Ligii Scoţiei, împotriva rivalei Celtic.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ianis Hagi, anunţat titular în "Old Firm"
Jurnaliştii britanici au realizat un posibil "11" al lui Philippe Clement pentru "Old Firm", iar Ianis Hagi este aşteptat să fie titular în derby-ul din finala Cupei Ligii. Conform informaţiilor celor de la Football Insider, Hagi ar urma să fie titular pe postul de mijlocaş ofensiv la partida de duminică.
Robin Propper STARTS.
— Football Insider (@footyinsider247) December 13, 2024
Philippe Clement makes big midfield decision.
Ianis Hagi returns.
We have news of Rangers' XI to play Celtic in the Premier Sports Cup final after team news latest. pic.twitter.com/aN0z3s8l1X
În absenţa lui Ianis Hagi, fotbalist aflat în afara listei UEFA în această fază din UEFA Europa League, Rangers a reuşit să obţină un punct pe Ibrox Park împotriva celor de la Tottenham Hotspur. Ianis Hagi ar putea prinde un loc pe lista UEFA odată cu sfârşitul fazei ligii.
- Citește și
- Lindsey Vonn va reveni în circuitul Cupei Mondiale la cursele de la Saint-Moritz
- Gigi Becali, anunţ important despre viitorul lui Elias Charalambous la FCSB după remiza din Germania, cu Hoffenheim: "Când vrea el"
- BREAKING | "Nu mă interesează!". Încă un "nu" pentru pentru FCSB din partea fotbalistului recomandat lui Gigi Becali
- Mihai Bordeianu a răbufnit după Dinamo - Poli Iaşi 2-0: "Ori se face ceva stabil, ori ne amăgim"
- ULTIMA ORĂ | Pleacă de la Real Madrid!? Carlo Ancelotti, pe lista unei echipe importante dintr-un campionat de top
- Întrebat dacă ar putea îmbrăca tricoul echipei naţionale în drumul spre CM 2026, Opruţ a numit alţi doi dinamovişti: "Ştiu ce înseamnă"
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: rangers, scotia, ianis hagi, celtic, philippe clement