Cosmin Olăroiu a primit o veste neaşteptată, la o lună şi jumătate de când a fost jefuit în plină stradă, în Italia. Ceasul de lux care i-a fost luat cu forţa a fost vândut, ilegal, de mai multe ori în Europa până a ajuns în Dubai.
Cosmin Olăroiu şi-a recuperat ceasul de lux
La finalul lunii august, Olăroiu se plimba liniştit, alături de soţia sa, la Milano, când un necunoscut s-a apropiat de el şi l-a îmbrăţişat. O persoană a fugit pe scuter cu ceasul Richard Mille, care se afla la mâna antrenorului român.
Azi, presa din Golf a scris că obiectul de lux i-a fost returnat antrenorului român. "Un ceas scump, care îi aparţine antrenorului de fotbal român Cosmin Olăroiu, a fost recuperat, iar trei suspecţi au fost arestaţi în Dubai", anunţă Gulfnews.com.
Poliţia din Dubai susţine că ceasul a fost vândut de mai multe ori în Europa, înainte de a ajunge în Dubai. Cosmin Olăroiu a reacţionat, după vestea neaşteptată primită: "Poliţia din Dubai a dat dovadă de profesionalism şi răspândeşte fericire printre oameni", a spus românul, conform sursei citate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cosmin Olăroiu, indicat de Mirel Rădoi şi Nicolae Dică drept selecţionerul ideal
În noiembrie, FRF va rămâne fără selecţioner la prima reprezentativă a României. Pe finalul campaniei de calificare la Campionatul Mondial din 2022, Mirel Rădoi a anunţat că nu-şi va prelungi contractul, deşi are şanse mari să joace barajul pentru calificarea la turneul final.
În conferinţa de presă în care şi-a anunţat plecarea, Mirel Rădoi a rostit şi numele antrenorului pe care-l consideră ideal pentru banca tehnică a tricolorilor. El l-a ales pe Cosmin Olăroiu, cel care l-a ajutat în cariera de jucător şi de antrenor.
Cosmin Olăroiu e liber de contract, după ce a cucerit titlul în China cu Jiangsu Suning. Dacă ar accepta o posibilă propunere din partea FRF, ar fi cel mai titrat antrenor de pa banca naţionalei, din ultimii ani.
- Citește și
- Antrenorul care ar fi aşteptat un semn din partea FRF pentru a fi selecţioner: "Ce să fac, să mă propun singur? În România deranjezi dacă spui ce crezi"
- Ion Ţiriac plăteşte 2.7 milioane de euro. Omul de afaceri are o nouă ambiţie şi a ajuns pe lista cumpărătorilor
- Dinamo a completat un nou transfer! ”A semnat”. Cu cine mai negociază clubul: ”Suntem în discuţii avansate”
Afla mai multe despre: cosmin olaroiu, ceas cosmin olaroiu, cosmin olaroiu dubai