Inter a primit două veşti, una bună, iar cealaltă rea, în decursul a câteva ore. În timp ce Marcus Thuram s-a antrenat din nou cu echipa şi va fi disponibil pentru confruntarea cu Fluminense, Cristian Chivu riscă să-l piardă pe tânărul Pio Esposito.
Thuram revine, dar Esposito s-a accidentat şi riscă să rateze partida cu Fluminense
Atacantul de 20 de ani, devenit rapid una dintre revelaţiile competiţiei, a acuzat un disconfort muscular chiar în ziua aniversării sale şi nu a participat la şedinţa de pregătire. Esposito a fost supus unor investigaţii medicale, iar verdictul privind prezenţa sa în optimi va fi dat în orele următoare.
În schimb, sunt veşti excelente din partea lui Thuram. Absent în ultimele două partide din cauza unei accidentări la flexori, vârful francez s-a pregătit normal şi este considerat apt de joc.
Încă din perioada petrecută la Seattle, semnele revenirii erau evidente, iar în ziua liberă acordată de Chivu, Thuram s-a antrenat separat alături de Frattesi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Eroul returul cu Barcelona continuă să lucreze individual, în timp Thuram e pregătit să reintre în formula de start. Cât despre Esposito, rămâne de văzut în această zi daca tânărul atacant va fi în lot pentru partida cu Fluminense, ce se va disputa mâine, de la 22:00.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În partida cu River Plate, câştigată de Inter cu 2-0, Esposito a marcat primul gol în tricoul nerazzurro, după o fază frumoasă. Acesta a revenit la echipa de suflet în această vară, după un sezon excelent la Spezia.
Afla mai multe despre: serie a, inter milano