Juventus Torino a anunţat, miercuri, prin intermediul site-ului oficial, că doi dintre jucătorii infectaţi cu coronavirus s-au vindecat.
Este vorba despre fundaşul Daniele Rugani şi mijlocaşul Blaise Matuidi. Italianul a fost chiar primul fotbalist din Serie A confirmat cu temutul virus. Potrivit comunicatului emis de campioana Italiei, ultimele două teste făcute de fotbalişti au ieşit negative.
Ronaldo&Co, negativi la testul de coronavirus. Ceilalţi angajaţi n-au fost însă testaţi
Rugani, Matuidi şi Dybala au fost infectaţi cu COVID-19, motiv pentru care toţi jucătorii au fost testaţi. Nu însă şi ceilalţi angajaţi. Cei de la Sky Sports Italia susţin că angajaţii lui Juventus vor fi testaţi doar dacă ajung să aibă simptome.
Între timp, Cristiano Ronaldo a decis să se întoarcă în Italia şi va sta două săptămâni în autoizolare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: juventus, coronavirus