Fotbalul începe să fie, uşor-uşor, deblocat din pandemia de COVID-19, iar asta poate aduce veşti bune pentru FC Barcelona. Şefii catalani şi reprezentantul lui Marc-Andre ter Stegen se vor pune din nou la masa negocierilor pentru un nou contract!
După mai multe săptămâni de incertitudine, reînnoirea contractului lui Marc-Andre ter Stegen prinde tot mai mult contur. Portarul german e o prioritate pentru conucerea clubului, astfel că şefii îi oferă o nou înţelegere, valabilă până în 2025, cu un salariu care să-l facă unul dintre cei mai bine plătiţi fotbalişti din lot, scrie Sport. Adică exact ceea ce îşi doreşte Ter Stegen!
Cele două părţi negociază încă din decembrie prelungirea contractului, stopată de nemulţumirea lui Ter Stegen legată de salariul oferit şi, mai apoi, de pandemia de COVID-19 care a blocat lumea. Până se semnează noul contract oficial, Barcelona nu se teme de o plecare imediată a lui Ter Stegen, clauza sa de reziliere fiind imensă: 180 de milioane de euro. Dar, pericolul exista în 2021, când acesta intra în ultimul an de contract.
Sursa citată mai scrie părţi au ajuns mai aproape de a bate palma după ultimele discuţii. Marc-Andre ter Stegen a spus deja că intenţia sa este să rămână la FC Barcelona, deoare e foarte fericit în Catalonia. Este clar, însă, că neamţul nu mai poate obţine contractul pe care credea că îl va obţine înainte de pandemie, dar e pregătit să accepte asta, mai scrie Sport.
Conducătorii de pe Camp Nou şi agentul lui Ter Stegen urmează să se mai întâlnească de câteva ori săptămâna viitoare, iar şefii catalani speră să bată palma până la restartul din LaLiga, programat pe 12 iunie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ter stegen, contract, fc barcelona