Yael Trepy, tânărul atacant al lui Cagliari, a ieşit din coma indusă medical după gravul incident petrecut în weekend, în Sardinia. Fotbalistul în vârstă de 20 de ani este conştient, cooperant şi, potrivit medicilor, nu prezintă în acest moment semne evidente de afectare neurologică.
Trepy a fost internat duminică la spitalul Santissima Annunziata din Sassari, după ce a întâmpinat dificultăţi într-o piscină aflată la o vilă privată din Porto Cervo, pe Costa Smeralda. Incidentul s-a produs în timpul unei zile libere, după victoria lui Cagliari din Coppa Italia împotriva formaţiei Arezzo.
Potrivit informaţiilor disponibile, atacantul a ajuns în zona mai adâncă a piscinei şi a inhalat o cantitate importantă de apă înainte de a fi scos de persoanele aflate în apropiere. A fost intubat şi transportat cu un elicopter la spital, unde investigaţiile au evidenţiat o acumulare semnificativă de lichid în plămâni. Medicii au decis ulterior inducerea comei pentru a-i putea gestiona starea.
Marţi, echipa medicală a început să reducă treptat sedarea şi a oprit blocada neuromusculară, în paralel cu diminuarea suportului ventilator. Evoluţia favorabilă a permis suspendarea ventilaţiei mecanice, iar în cursul după-amiezii Trepy a fost extubat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Şi-a revenit complet din punct de vedere al stării de conştienţă: este alert şi cooperant şi, în prezent, nu prezintă deficite neurologice evidente”, au transmis medicii de la secţia de terapie intensivă, citaţi de AlfredoPedulla.com.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Starea respiratorie şi cardiovasculară a fotbalistului este stabilă. Cu toate acestea, Trepy rămâne internat la terapie intensivă, unde este monitorizat îndeaproape, în special din cauza problemelor pulmonare asociate sindromului de aspiraţie.
Cagliari a solicitat respectarea intimităţii familiei, iar preşedintele clubului, Tommaso Giulini, i-a transmis public un mesaj de susţinere în urma incidentului.
Trepy este unul dintre produsele academiei lui Cagliari, unde se află din 2022. În 2024, el a marcat de două ori în finala Coppa Italia Primavera, câştigată de formaţia din Sardinia în faţa lui AC Milan. Debutul său în Serie A a venit în ianuarie, contra lui Cremonese, partidă în care a înscris golul egalizator la doar patru minute după ce a fost introdus pe teren. În februarie, atacantul şi-a prelungit contractul cu Cagliari până în 2030.
Evoluţia stării sale medicale rămâne sub observaţie, însă revenirea rapidă a stării de conştienţă şi absenţa unor deficite neurologice evidente reprezintă primele veşti încurajatoare după accidentul grav suferit în Sardinia.







