Antrenorul Jose Mourinho a confirmat faptul că i-a retras banderola de căpitan al echipei Manchester United mijlocaşului francez Paul Pogba, dar nu a dorit să motiveze hotărârea sa, informează presa engleză.
"Am luat deczia ca Paul să nu mai fie al doilea căpitan. Dar nu e nicio problemă. Persoana care a decis că Paul nu mai e al doilea căpitan a fost exact aceeaşi care a decis ca Paul să fie al doilea căpitan, adică eu. Eu sunt menagerul, pot lua astfel de decizii, nicio consecinţă, nicio problemă, doar o decizie pe care nu trebuie să o explic", a declarat Mourinho.
Căpitanul echipei din Manchester este ecuadorianul Antonio Valencia, dar, în absenţa acestuia, accidentat, Mourinho i-a dat banderola lui Pogba la trei meciuri.
The Times a scris, marţi, că Mourinho i-a luat banderola de căpitan mijlocaşului Paul Pogba, după ce francezul a criticat stilul defensiv de joc al formaţiei sale.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După ce United a remizat, sâmbătă, acasă, cu Wolverhampton, scor 1-1, Pogba a spus că echipa din Manchester ar trebui să "atace, atace, atace" când evoluează pe teren propriu. Întrebat de ce nu o face, Pogba a răspuns că el e jucător şi nu poate spune de ce echipa nu atacă.
Mourinho s-a înfuriat după aceste afirmaţii şi i-a transmis lui Pogba că nu o să mai fie niciodată căpitan la echipă atât timp cât e el antrenor şi că formaţia Manchester United e mai presus de orice fotbalist.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mourinho, pogba, scandal, dezvaluiri