Echipa bucureşteană Dinamo a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea covăsneană Sepsi OSK, în etapa a 18-a din Superligă.
Ciobotariu, despre faza penalty-ului: ”Ne-a şocat pe toţi”
Gazdele au avut o bară, în minutul 13, la şutul lui Politic. Replica oaspeţilor a venit cu şutul lui Ninaj, respins excelent de Roşca, în minutul 29. Acelaşi Ninaj va greşi însă în minutul 39, când şutul lui Hakim Abdallah a fost respins de Niczuly, iar Ninaj va înscrie în propria poartă încercând să degajeze balonul, cu capul.
Oaspeţii au marcat prin Marius Coman, în minutul 49, dar golul a fost anulat de VAR pentru că Branislav Ninaj se afla în ofsaid şi a influenţat faza. Sepsi a primit penalti însă în minutul 90+5, când Sivis a faultat în careu şi arbitrul meciului a acordat lovitura de pedeapsă după verificarea VAR.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Haruţ l-a învins pe Roşca cu o scăriţă în minutul 90+9 şi a egalat pe tabelă, iar Dinamo – Sepsi s-a terminat 1-1 şi alb-roşii au ratat şansa de a deveni lideri după nouă ani de absenţă de pe prima poziţie a Superligii.
Denis Haruţ le-a făcut o ”surpriză” colegilor când la penalty a ales să îl execute pe Roşca cu o scăriţă, în minutul 90+9!
Denis Ciobotariu, colegul lui Haruţ de la Sepsi, a rămas surprins de decizia luată de fundaş având în vedere importanţa penalty-ului.
”M-a şocat total, a şocat pe toată lumea, nu ştiu dacă o să mai bată. Mă bucur că a marcat, înseamnă că are personalitate. Mă bucur că i-a ieşit. Ne bucurăm că am luat un punct pe final, având în vedere că ei au făcut un joc mult mai bun decât noi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Am scos un rezultat de egalitate cu o echipă în formă. În repriza a doua chiar am jucat bine. Jocul ne dădea speranţe că putem să revenim”, a declarat Denis Ciobotariu.
Afla mai multe despre: denis ciobotariu, sepşi, dinamo