You are here:

Veteranul de la Dinamo, aproape de retragere: "Va fi foarte greu să continue. Va avea sprijinul clubului"

Veteranul de la Dinamo, aproape de retragere: "Va fi foarte greu să continue. Va avea sprijinul clubului"

Dinamo București

Comentarii

Răzvan Patriche (38 de ani), este pe finalul carierei sale ca fotbalist.

Fundaşul care s-a alăturat celor de la Dinamo în anul 2022, de la Academica Clinceni a intrat în al patrulea său sezon alături de "câini". Ajuns la vârsta de 38 de ani, Răzvan Patriche s-ar putea afla la ultimul său sezon din carieră.

Andrei Nicolescu, administratorul special al celor de la Dinamo, a vorbit despre variantele veteranului din defensiva dinamoviştilor, la sfârşitul acestui sezon.

Oficialul clubului este de părere că Patriche nu are şanse prea mari pentru a continua şi sezonul viitor ca fotbalist, însă, acesta va avea uşa deschisă la Dinamo, pentru un rol în cadrul clubului.

Andrei Nicolescu: "Va fi foarte greu să continue"

"Ca jucător cred va fi foarte greu să continue, doar dacă îşi doreşte el foarte mult să joace efectiv, atunci probabil va merge în altă parte să-şi continue cariera de jucător.

El are deja şi un mic contract cu noi apropo de antrenorat, pentru că trebuie să-şi înceapă cariera următoare, aşa că nu ştiu ce-şi doreşte foarte mult, dar va avea sprijinul clubului", a declarat Andrei Nicolescu, la Radio Dinamo 1948.

Dinamo şi-a încheiat pregătirea din Turcia, în vederea ultimelor etape ale sezonului regular.

Afla mai multe despre: dinamoandrei nicolescu 

viewscnt
Articole similare