Aflat pe final de carieră, atacantul spaniol Fernando Llorente ar putea reveni în prima ligă din Spania.
Ajuns la 35 de ani, Fernando Llorente nu-şi găseşte locul la Napoli. Vârful născut la Pamplona vrea să plece şi să revină mai aproape de casă, iar două cluburi din La Liga vor să-l transfere.
Crescut de Athletic Bilbao, Llorente a jucat ultima dată în La Liga în stagiunea 2015-2016, când a bifat 23 de meciuri pentru FC Sevilla.
A mai trecut apoi pe la Swansea City şi Tottenham, iar ulterior a ajuns la Napoli.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Conform presei din Spania, Fernando Llorente este dorit acum de Elche şi Eibar, formaţii fără pretenţii de cupe europene, dar care i-ar putea asigura un final de carieră liniştit.
Llorente este campion european şi campion mondial cu naţionala Spaniei, dar şi finalist al UEFA Champions League cu Tottenham Hotspur şi câştigător de Europa League cu FC Sevilla.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fernando llorente