You are here:

Viaţa bate filmul! El e hocheistul ajuns de 15 ori campion mondial: “Acum pot să zic că am o viaţă normal”

Viaţa bate filmul! El e hocheistul ajuns de 15 ori campion mondial: “Acum pot să zic că am o viaţă normal”galerie foto

Sporturi

Comentarii

Robert Tămîrjan a cucerit un nou titlu suprem în acest an la Winter Duathlon şi are ca obiectiv calificarea la Jocurile Olimpice de la Los Angeles.

Robert Tămîrjan este unul dintre cei mai medaliaţi sportivi români. El a cucerit anul acesta al 15-lea titlu mondial la categoria Para, în cadrul Winter Duathlon!

Pentru Robert, sportul este deja un mod de viaţă. A făcut hochei pe gheaţă, apoi ciclism, după care a descoperit triatlonul şi duatlonul de iarnă. La acesta din urmă, îşi spulberă toţi adversarii.

„Anul asta a început foarte bine, am reuşit să obţin un titlu de campion mondial. În total, acesta e al 15-lea titlu de campion mondial al meu”, a spus Robert Tămîrjan, campion mondial Para Winter Duathlon.

Începuturile sportive ale lui Robert trebuie căutate în copilărie, atunci când a practicat hochei pe gheaţă, sportul „rege” în zona Miercurea Ciuc, acolo de unde este el.

„Eu înainte să mă apuc de ciclism şi triatlon am făcut hochei pe gheaţă. Am fost portar. Aveam 30 de kilograme de echipament, deci am avut ceva de mişcat”, a adăugat el.

Fost ciclist de performanţă, Robert spune că marele lui avantaj faţă de ceilalţi concurenţi e reprezentat de faptul că se descurcă foarte bine cu bicicleta pe zăpadă.

„Sporturile de iarnă mi-au plăcut mereu şi sunt foarte bun la ele. Am reuşit să mă perfecţionez la schi fond şi mai ales bicicleta contează foarte mult pe zăpadă, unde am foarte mare avantaj faţă de adversari. Mă şi antrenez pe zăpadă încontinuu. Fac foarte multe antrenamente pe zăpada toată iarna. La noi în jur de Miercurea Ciuc găsim peste tot. În plus, eu fac ciclism din 2012, la nivel profesionist şi la noi cum avem mereu zăpadă am fost obişnuit din prima. Am experienţă şi la făcut oameni de zăpadă”.

Anul acesta va fi folosit de Robert pentru intrarea în formă pentru sezonul viitor, pentru că de atunci încep să se adune punctele pentru calificarea la Jocurile Paralimpice de la Los Angeles.

„Obiectivul e reprezentat de calificarea la Jocurile Paralimpice de la Los Angeles, din 2028. Pregătirea se începe, dar punctele se acumulează de anul viitor. E mai plictisitor într-un fel, dar merită efortul”, a mai spus Robert Tămîrjan.

Visul calificării este menţinut în viaţă cu antrenamente zilnice.

„Am zile uşoare. Cu o oră două, dar am zile şi cu 6-7 ore de muncă”, a a adăugat campionul mondial.

Face mereu aceleaşi lucruri înainte de competiţii

Toate medaliile au fost obţinute cu foarte multă muncă, dar şi cu un ritual, pe care Robert îl respectă cu sfinţenie înainte de fiecare start: „Fac totul la fel la fiecare competiţie, am un rând de chestii de făcut, le fac la fel la acelaşi timp înainte de concurs. Se poate spune şi asta, un fel de ritual, dar altfel nu prea am superstiţii”.

Trecând prin atâtea discipline, Tămîrjan poate face o comparaţie între sporturile de echipă şi cele individuale.

„Într-un fel e mai bine, într-un fel e mai greu că sunt singur, pe cont propriu, iar la un sport de echipă am toţi coechipierii care mă pot ajuta la orice greşeală”, a mai spus Robert Tămîrjan.

S-a născut cu semipareză pe partea dreaptă

Robert are o poveste de viaţă desprinsă din filme!

„Am fost născut cu hemipareză spastică pe partea dreaptă şi am avut o copilărie foarte grea, kinetoterapie, fizioterapie, aşa mi-am petrecut copilărie” – Robert Tămîrjan, campion mondial Para Winter Duathlon. Doctorii le-au spus părinţilor că fiul lor îşi va petrece viaţa într-un scaun cu rotile.

„Din fericire, părinţii mei m-au îndrumat către sport şi mi-am revenit foarte mult, acum pot să zic că am o viaţă normală. Şi am dat peste cap tot ce au zis doctorii despre cum o să am viaţa”, a încheiat Robert Tămîrjan, campion mondial Para Winter Duathlon.

 

 Galerie foto

Afla mai multe despre: robert tămîrjan 

viewscnt
Articole similare