Patronul Rapidului, Victor Angelescu, şi-a pierdut speranţa că echipa lui ar mai putea prinde play-off-ul Ligii 1, chiar dacă mai sunt 3 etape din sezonul regular.
Giuleştenii au 36 de puncte şi ocupă locul 8 în clasament, fiind la 6 puncte distanţă de Farul Constanţa, echipă care se află pe ultimul loc care asigură prezenţa la baraj. Echipa lui Mihai Iosif are nevoie de cât mai multe puncte în următoarele partide, de preferat 9, iar contracandidatele FC Argeş (41 de puncte) şi Farul Constanţa să se încurce.
”Nu mai sper la play-off! Nu are rost să ne facem calcule!”
”În momentul de faţă, nu ne gândim să schimbăm antrenorul. Aşteptăm până la finalul sezonului regulat, o să vedem ce rezultate avem şi unde suntem în obiectiv şi atunci vom decide. Dacă suntem bine, vom continua cu actualul antrenor, dacă nu, o să vedem atunci. În momentul de faţă, nu se pune problema schimbării lui.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Eu, personal, nu mai sper la play-off, chiar dacă matematic se mai poate. Nu are rost să ne facem calcule, trebuie să câştigăm aceste puncte ca să intrăm în play-out cu un număr cât mai mare de puncte. Trebuie să fim în primele două, ăsta va fi obiectivul, locul 7 sau 8. Meciul cu Dinamo nu este decisiv pentru Mihai Iosif, nu e nicio şansă să schimbăm antrenorul până la finalul sezonului regulat”, a declarat Victor Angelescu, la Pro X.
În următoarele meciuri, Rapid va juca cu Dinamo (acasă), cu U Craiova 1948 (în deplasare), cu Academica Clinceni (în deplasare).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: rapid-victor angelescu-liga 1