Victor Piţurcă a vorbit despre lupta la titlul din Superliga după şase etape de campionat. Fostul mare atacant este de părere că Universitatea Craiova şi FCSB îşi vor disputa titlul de campioană în actuala stagiune.
Universitatea Craiova are parte de un start de campionat excelent. Neînvinsă pe plan intern şi la un pas de tabloul principal din UEFA Conference League, oltenii privesc cu optimism spre următoarele partide.
Trupa lui Mirel Rădoi a reuşit să se remarce în acest sezon mai ales la capitolul forţei ofensive. Craiova a înscris de 14 ori în cele şase meciuri disputate până acum şi are cel mai bun atac din Superliga. Cu cinci victorii şi un singur rezultat de egalitate, Craiova este pe primul loc, cu 16 puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În etapa a 7-a, Universitatea Craiova o întâlneşte pe Petrolul Ploieşti.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Piţurcă îşi doreşte ca formaţia din Bănie să o detroneze pe FCSB, campioana ultimelor două sezoane, însă, nu o exclude pe fosta campioană din calculele pentru lupta la titlu din acest sezon.
Victor Piţurcă: "Craiova arată bine"
"E prea devreme să facem previziuni despre titlu, dar dacă Universitatea Craiova reuşeşte să continue să adune puncte, putem avea o nouă campioană la finalul sezonului. Din punctul meu de vedere, doar FCSB poate concura cu ei la titlu. Iar dacă diferenţa dintre Craiova şi FCSB va creşte, va fi foarte greu pentru bucureşteni să revină.
Craiova arată bine, are constanţă şi se poate impune în campionat. Cel mai elocvent test pentru valoarea echipei a fost meciul cu Başakşehir.
Mi-aş dori foarte mult ca Universitatea Craiova să câştige campionatul. Anul trecut a avut şanse, dar sezonul acesta a început foarte bine şi acest trend pozitiv poate să-i facă campioni", a declarat Victor Piţurcă, conform Golazo.ro
Afla mai multe despre: victor piturca, fcsb, universitatea craiova, superliga