Fostul selecţioner al României, Victor Piţurcă, a analizat situaţia dificilă prin care trece Gică Hagi, după cele patru înfrângeri consecutive din Liga Naţiunilor. Înaintea meciurilor cu Polonia şi Bosnia, fostul antrenor a dezvăluit că a simţit că „Regele” s-a gândit la demisie şi a explicat de ce ar trebui să primească timp până la următoarea campanie.
Victor Piţurcă, despre posibila demisie a lui Gică Hagi: „I-a trecut prin minte, eu aşa l-am simţit”
Victor Piţurcă este convins că rezultatele negative l-au afectat profund pe Gică Hagi, care a preluat echipa naţională cu aşteptări mari. Fostul selecţioner consideră că patru înfrângeri consecutive pot determina orice antrenor să ia în calcul plecarea, însă speră ca actualul selecţioner să continue pe banca României, indiferent de rezultatele următoarelor două meciuri.
„E uşor de înţeles. El a suferit foarte mult în urma acestor înfrângeri, e foarte clar. Oricine, mai ales el, care a fost un jucător mare şi care a crezut că, atunci când va veni la naţională, va face minuni... Nu se pot face minuni nici la o echipă de club într-un timp scurt. Probabil s-a gândit, când pierzi patru meciuri la rând.
I-a trecut prin minte (n.r. – lui Gică Hagi să demisioneze), eu aşa l-am simţit. Dar e foarte bine că a rămas în continuare şi sper ca această perioadă petrecută la naţională să se vadă în aceste jocuri. Orice s-ar întâmpla, el ar trebui să rămână în continuare pentru următoarea campanie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Să dea Dumnezeu să nu piardă aceste jocuri (n.r. – cu Polonia şi Bosnia), pentru că atunci se va gândi foarte serios la lucrul ăsta, să plece. Şi dacă nu pierzi acest joc, ar fi un prim pas spre o remediere, spre un joc mai bun al naţionalei”, a declarat Victor Piţurcă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Întrebat dacă Federaţia Română de Fotbal ar putea decide schimbarea selecţionerului, Victor Piţurcă a apreciat că oficialii nu vor lua o asemenea măsură.
„Din ce îi cunosc eu, nu vor lua ei măsuri. Cum n-au pe cine să aducă? Îşi doresc atâţia să ajungă la naţională, nu vă faceţi probleme.
Înainte de a prelua naţionala, trebuie să te gândeşti foarte bine ce şanse ai cu naţionala. Sunt foarte mulţi antrenori care riscă, indiferent ce se întâmplă, vor la naţională. Antrenori pentru naţională, nu vă faceţi probleme, sunt, există. Nu există materie primă, nu sunt jucători de un nivel foarte înalt, măcar câţiva care să ajute naţionala. Unde suntem noi ca fotbal? Foarte puţini jucători joacă la echipe mari din străinătate”, a explicat fostul selecţioner.
Victor Piţurcă i-a dat un sfat lui Gică Hagi şi a amintit de greşeala lui Mircea Lucescu
Victor Piţurcă a abordat şi problema selecţiei, pe care o consideră esenţială pentru rezultatele echipei naţionale.
„Şi eu m-am confruntat cu probleme de genul ăsta, jucători care jucau la naţională şi nu evoluau la echipa de club. Un secret pentru selecţioneri, au greşit ultimii selecţioneri... Trebuie să introducă în teren jucători care joacă la echipele de club.
Da, poţi unul, maximum doi care nu joacă la club, dar care sunt foarte puternici din punct de vedere fizic şi foarte valoroşi, poţi să-i introduci în teren. Când introduci mai mult de unul, maximum doi jucători care nu joacă la club, ai mari şanse să pierzi meciurile.
Asta a greşit şi Mircea Lucescu, care, îmi aduc aminte, cu Bosnia, primul lui joc de aici, sau nu ştiu dacă a fost primul, a introdus patru jucători care nu jucau la echipa de club. A pierdut meciul. E valabil şi pentru Hagi, să fie foarte atent când alcătuieşte primul 11 care intră în teren”, a adăugat fostul selecţioner al României, Victor Piţurcă.
Clasament competiţie oferit de Superscore
Afla mai multe despre: victor piturca, victor piturca gica hagi, victor piturca romania







