Dumitru Dragomir susţine că Victor Piţurcă va fi noul antrenor al lui CFR Cluj. Dan Petrescu s-ar putea despărţi de campioana României, deoarece are o ofertă foarte tentantă din China.
Dan Petrescu a reuşit să câştige încă din primul an titlul cu CFR Cluj, dar este tentat să plece. ”Bursucul” are o ofertă din China, excelentă din punct de vedere financiar. În acest timp, şefii lui CFR Cluj caută un înlocuitor care să ducă mai departe munca depusă de Dan Petrescu.
Dumitru Dragomir susţine că acesta ar fi Victor Piţurcă, cel care ultima dată a antrenat în Liga 1 în urmă cu opt ani, la Universitatea Craiova: ”Părerea mea este că Piţurcă va antrena CFR-ul. Aşa am auzit şi eu”, a declarat Dumitru Dragomir pentru Sport.ro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: victor piturca, cfr cluj, liga 1, dan petrescu