You are here:

Victor Piţurcă, reacţie tranşantă după ce FCSB a primit acces pe Stadionul Steaua: „De ce vrei să vii în casa unor oameni care nu te doresc?”

Victor Piţurcă, reacţie tranşantă după ce FCSB a primit acces pe Stadionul Steaua: „De ce vrei să vii în casa unor oameni care nu te doresc?”

Fotbal intern

Comentarii

Victor Piţurcă (67) a oferit o reacţie dură după ce FCSB a primit acces pe Stadionul Steaua, chiar pentru marele derby cu Dinamo, din 22 iulie.

Victor Piţurcă, reacţie dură după ce FCSB a primit acces pe Stadionul Steaua

Fostul selecţioner nu înţelege dorinţa celor de la FCSB de a juca pe „Ghencea”, afirmând clar că formaţia lui Gigi Becali nu este dorită pe stadionul Steaua, pe care îl consideră casă doar pentru echipa din liga secundă.

„Cum se întâmplă în România de obicei. Eu ştiu că este o lege, dacă există litigiu, nu ai voie să joci pe stadionul uneia dintre societăţile cu care eşti în litigiu. Sunt de acord ca orice club care îşi doreşte să joace pe un alt stadion al unei alte echipe să se înţeleagă, să facă un contract în sensul ăsta şi să se poată juca, însă când tu, acest club FC FCSB, eşti în instanţă de ani de zile cu clubul Steaua, nu ştiu de ce vrei să vii în casa unor oameni care nu te doresc, nu ştiu ce vrei să demonstrezi. 

Nu cred eu că George Becali îşi doreşte el neapărat să joace pe acest stadion. Eu cred că lui i se spune să facă lucrul ăsta şi el încearcă să îl facă. Acest lucru înseamnă dezbinare, război, certuri, o atmosferă foarte ostilă când vii pe stadionul Steaua. Stadionul Steaua a fost al Ministerului Apărării Naţionale şi aşa ar trebui să rămână tot timpul. 

Eu aşa cred. Am jucat pentru această echipă, tot timpul, de când a fost înfiinţată este echipa armatei, nu înţeleg de ce atâta răutate din partea unora că există această echipă în continuare. Nu văd lucru bun ce se întâmplă acum, s-a luat hotărâre politică, eu cred că Ministerul Apărării Naţionale a fost obligat să accepte acest lucru, iar mai departe a obligat clubul Steaua ca FCSB să joace pe stadion”, a declarat Victor Piţurcă pentru sport.ro.

Helmut Duckadam, prima reacţie după ce FCSB a primit acces pe Stadionul Steaua: „N-am niciun gând să merg acolo!” | EXCLUSIV

Helmut Duckadam (64 de ani) a oferit prima reacţie, după ce FCSB a primit undă verde să evolueze pe Stadionul Steaua.

„E o treabă bună (n.r. despre faptul că FCSB va juca pe „Ghencea”). S-a rezolvat şi la Craiova, chiar dacă a fost multă tevatură înainte. Se va rezolva şi aici pentru că stadioanele trebuie întreţinute şi atunci trebuie să le închiriezi ca să încasezi bani.

N-am nici un gând nici dacă joacă FCSB să merg neapărat pe Ghencea. Nu cred că FCSB va juca regulat aici. Cred că va mai juca pe Ghencea, dar când Arena Naţională va fi liberă, vor juca acolo”, a declarat Helmut Duckadam, pentru Orange Sport.

Afla mai multe despre: victor piturcafcsbsteaua 

viewscnt
Articole similare