FCSB s-a impus cu scorul de 2-1 într-o partidă cu FC Botoşani, ultima din etapa a 25-a din Superliga. Bogdan Cosmescu e de părere că jucătorii pierduţi de FCSB pe parcursul meciului cântăresc mai mult decât punctele obţinute de campioana României.
Bucureştenii au dominat prima repriză a meciului de pe Arena Naţională şi portarul oaspeţilor, Anestis, a fost eroul echipei lui Grozavu. Acesta a parat şuturile lui Tănase (min. 4) şi Cisotti (min. 10), apoi a intervenit la şutul de la distanţă al lui Miculescu, în minutul 38.
Vali Creţu a lovit transversala un minut mai târziu, iar gazdele au reuşit să deschidă scorul în minutul 41, prin Mamadou Thiam. În partea secundă tot Anestis l-a blocat pe Olaru, în minutul 47, apoi a respins la Miculescu în minutul 58. Leo Grozavu a schimbat ofensiv în minutul 67 şi a venit şi golul oaspeţilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nou intratul Kovtalyuk a egalat cu o lovitură de cap, în minutul 72, la centrarea lui Ongenda, însă forcingul gazdelor a dat rezultate după numai trei minute, când Olaru i-a readus pe roş-albaştrii în avantaj, dintr-un assist oferit de Baba Alhassan.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Finalul meciului s-a jucat pe contre, ambele echipe având şanse să înscrie, însă în cele din urmă FCSB – FC Botoşani a fost 2-1, iar echipa lui Charalambous este pe locul 10, cu 37 de puncte. Roş-albaştrii au ajuns la două puncte de ultimul loc de play-off, locul 6, ocupat chiar de FC Botoşani, care are 39 de puncte.
Bogdan Cosmescu a surprins la capătul partidei şi e de părere că jucătorii accidentaţi din tabăra "roş-albaştrilor" sunt pierderi foarte mari în lupta din ultimele cinci etape ale sezonului regular.
Bogdan Cosmescu: "Dacă au jucători accidentaţi, au o mare problemă"
"Cred că victoria asta este un mare pas înapoi în lupta pentru play-off, da, înapoi, nu înainte. Şi-au pierdut mulţi jucători importanţi, Ngezana, Graovac, Cisotti, Thiam. Dacă au jucători accidentaţi, au o mare problemă.", a declarat Bogdan Cosmescu, la Prima Sport.
- Citește și
- Trei lovituri pentru FCSB, în doar câteva ore! Campioana şi-a pierdut doi titulari pe un post "sensibil"
- Ce a declarat Filipe Coelho, după ce Craiova a învins Oţelul şi a urcat pe primul loc în Superliga
- Marius Şumudică, spulberat de Benzema&Co. Starurile lui Al Hilal au făcut instrucţie cu echipa antrenorului român
- Laszlo Balint, discurs plin de fair-play, după ce Oţelul a fost învinsîă de Craiova: ”O înfrângere dureroasă”
- NEWS ALERT | Problemă de ultim moment la FCSB, înaintea meciului cu Botoşani: s-a accidentat şi a ieşit din lot, deşi era anunţat titular
- "E o greşeală uriaşă". L-a taxat după gafa din meciul cu Universitatea Craiova: "Nu ai cum să faci aşa ceva"
- Bogdan Cosmescu i-a avertizat pe olteni după victoria cu Oţelul: "Din ce în ce mai rău"
- Lovitură pentru Chelsea. Fotbalistul cumpărat cu 56 de milioane de euro s-a accidentat grav
Afla mai multe despre: fcsb, fc botosani, superliga, bogdan cosmescu








