Jucătoarea Victoria Azarenka din Belarus a urcat de pe locul 59 pe 27, în clasamentul WTA dat publicităţii luni, după ce a câştigat Western&Southern Open, turneu de categorie Premier 5 mutat de la Cincinnati la New York, din cauza pandemiei de coronavirus.
Azarenka a câştigat trofeul fără să joace finala cu Naomi Osaka, după ce japoneza a declarat forfait pentru ultimul act, în urma unei accidentări.
Osaka a urcat şi ea în clasamentul WTA, o poziţie, de pe locul 10 pe 9, la fel aericanca Serena Williams, de pe 9 pe 8. Jucătoarea elveţiană Belinda Bencic a coborât două poziţii, până pe locul 10. Acestea sunt singurele modificări în Top 10 WTA după competiţia americană. Ierarhia este condusă în continuare de australianca Ashleigh Barty, cu 8.717 puncte, urmată de Simona Halep, cu 6.356 de puncte. Halep şi Barty nu participă la turneele americane.
Top 10 WTA este următorul:
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
1. Ashleigh Barty (Australia) - 8.717 de puncte;
2. Simona Halep (România) – 6.356;
3. Karolina Pliskova (Cehia) – 5.205;
4. Sofia Kenin (SUA) - 4.590;
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
5. Elina Svitolina (Ucraina) – 4.580;
6. Bianca Andreescu (Canada) - 4.555;
7. Kiki Bertens (Olanda) - 4.335.
8. Serena Williams (SUA) – 4.080;
9. Naomi Osaka (Japonia) – 4.020.
10. Belinda Bencic (Elveţia) - 4.010.
În ceea ce le priveşte pe jucătoarele române, Irina Begu a coborât de pe locul 70 pe locul 73, cu 872 de puncte, iar Sorana Cîrstea se menţine pe locul 77, cu 839 de puncte.
Patricia Ţig a coborât două poziţii, de pe locul 86 pe 88, cu 759 de puncte, la fel Ana Bogdan, de pe 87 pe 89, cu 755 de puncte.
Cu excepţia Laurei Paar, care a coborât de pe locul 198 pe 200, cu 312 puncte, celelalte sportive române din Top 200 WTA ocupă aceleaşi poziţii ca săptămâna trecută: Mihaela Buzărnescu se află pe locul 122, cu 558 de puncte, Monica Niculescu, pe 138, cu 470 de puncte, Irina Bara, pe 161, cu 397 de puncte, Jaqueline Cristian, pe 164, cu 388 de puncte, şi Elena-Gabriela Ruse, pe 169, cu 377 de puncte.
Următorul clasament va fi dat publicităţii peste două săptămâni, după US Open.
Afla mai multe despre: victoria azarenka