You are here:

Victoria cu Dinamo, ultimul meci? Doi fotbalişti şi-ar dori să plece de la FCSB. Un titular o costă 3 milioane de euro pe Universitatea Craiova

Victoria cu Dinamo, ultimul meci? Doi fotbalişti şi-ar dori să plece de la FCSB. Un titular o costă 3 milioane de euro pe Universitatea Craiova

FCSB

Comentarii

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a vorbit despre situaţia lui Ştefan Târnovanu, portarul ajuns într-un moment dificil la echipa "roş-albastră", în a doua jumătate a acestui sezon.

Portarul transferat de la Poli Iaşi în urmă cu şase ani a pierdut locul de titular în poarta celor de la FCSB după o serie de gafe într-o partidă pierdută în faţa celor de la CFR Cluj. Ajuns la 26 de ani, Târnovanu l-a informat pe Gigi Becali că şi-ar dori să plece de la FCSB, însă, patronul nu e dispus să-l cedeze în circumstanţe nefavorabile pentru club.

Gigi Becali a auzit de interesul Universităţii Craiova pentru internaţionalul român şi i-a stabilit preţul fotbalistului său, 3.000.000 de euro.

Gigi Becali: "Unde să plece Târnovanu? La Gara de Nord?"

"Să spun un lucru. M-aţi văzut să nu dau contracte jucătorilor, să nu le dau banii? Să ştiţi că un contract se respectă, că nu stau în mendrele lui Târnovanu. Vrei să pleci? Bine, mă, pleacă, dar unde, la Gara de Nord?

Unde pleci? Cu basculanta? Pleci când îţi dau drumul şi când vreau eu. Pleci şi tu când vrei la finalul contractului, deci asta cu Târnovanu că vrea să plece să i-o spuneţi lui ‘mutu’, nu mie.

Că el (n.r. - Rotaru) nu vrea să se becalizeze, dar vrea să-l ia pe Târnovanu. Să dea 3 milioane şi-l dau. Eu îi scad lui Târnovanu, dar stai să vedem că am cupele europene. Nu, tot 5 milioane vreau pe el.", a declarat Gigi Becali, la Prima Sport.

Deşi a fost rezervă în mare parte din a doua jumătate a sezonului, Târnovanu a bifat totuşi 42 de meciuri pentru FCSB în actuala stagiune.

În cazul unui alt titular al celor de la FCSB din ultimele sezoane, Mihai Lixandru, şi el şi-a solicitat plecarea de la echipă, însă Gigi Becali nu e dispus să-l lase nici pe Lixandru să plece în vară.

Afla mai multe despre: fcsbgigi becalistefan tarnovanumihai lixandru 

viewscnt
Articole similare