Victoria celor de la CFR Cluj în faţa celor de la FCSB, scor 2-1, a fost analizată de Iuliu Mureşan, fostul preşedinte al formaţiei din Gruia. Acesta a remarcat atitudinea şi determinarea jucătorilor lui CFR, considerând că echipa a arătat mai bine atât din punct de vedere fizic, cât şi mental.
Mureşan consideră că succesul reprezintă o importantă gură de oxigen pentru CFR Cluj, în special pentru moralul echipei, şi subliniază valoarea lotului, în ciuda problemelor cu care clubul se confruntă.
Fostul oficial al grupării ardelene a vorbit şi despre impactul lui Marius Şumudică, instalat recent pe banca tehnică. Potrivit lui Mureşan, este încă prea devreme pentru ca mâna noului antrenor să fie evidentă, însă calităţile sale de motivator şi modul în care a alcătuit echipa au contribuit la obţinerea victoriei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În acelaşi timp, Iuliu Mureşan a comentat şi situaţia financiară a clubului. Acesta consideră că vânzarea a cel puţin doi jucători ar putea reprezenta o soluţie pentru rezolvarea problemelor imediate, în timp ce restul situaţiei financiare ar putea fi gestionat prin procedura de insolvenţă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Despre victoria CFR-ului cu FCSB:
„Mi s-a părut că s-au inversat rolurile. Parcă FCSB era în insolvenţă şi cu întârzieri la salarii, iar CFR era echipa care era mai determinată, mai bine pregătită fizic şi, mai ales, mental.
Este o gură de oxigen. Chiar este importantă pentru moralul echipei şi pentru jucători. Chiar dacă au rămas mai puţini, au valoare. Lotul CFR-ului are valoare, iar acea mentalitate de a câştiga campionatul, de campion, se menţine. S-a câştigat greu, dar se şi pierde greu.”
Despre Marius Şumudică:
„Mai puţin se vede mâna lui Şumudică, pentru că nu a avut timp. Este de doar zece zile. Sigur că este un antrenor foarte bun motivator şi aici, cu siguranţă, a avut un rol. A şi alcătuit bine echipa, clar are şi el un merit.”
Despre problemele financiare ale CFR-ului:
„Asta ar fi cea mai la îndemână soluţie: să vinzi cel puţin doi jucători ca să rezolvi problemele imediate, iar apoi, prin procedura de insolvenţă, se rezolvă şi celelalte probleme.”







