Mijlocaşul echipei FCSB, Florin Tănase, s-a declarat încrezător, după victoria de la Craiova, în şansa formaţiei sale de a cuceri titlul, chiar dacă vicecampioana en titre nu depinde doar de ea în ultima etapă.
Ca să câştige campionatul, echipa pregătită de Nicolae Dică trebuie să obţină un rezultat mai bun decât CFR Cluj, care are un avans de un punct. În ultima rundă, FCSB întâlneşte Astra, pe teren propriu, iar CFR Cluj primeşte vizita Viitorului lui Hagi.
"Sunt bucuros că am reuşit să luăm cele trei puncte şi sperăm să luăm campionatul în ultima etapă. Sincer, am încredere în ei. Ştiu cum muncesc acolo, cum îi motivează domnul Hagi şi, nu în ultimul rând, şi dumneavoastră aţi văzut cum joacă Viitorul", a spus Tănase, la finalul meciului de la Craiova.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Formaţia FCSB a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa CS Universitatea Craiova, în penultima etapă a play-off-ului Ligii I. În urma acestui rezultat, titlul de campioană se va decide în ultima etapă, între CFR Cluj, echipa de pe primul loc, şi FCSB, formaţia de pe poziţia secundă, diferenţa fiind de un punct. Pintilii, aflat pe banca de rezerve, şi Junior Morais, ambii de la FCSB, au fost eliminaţi.
Unicul gol al meciului a fost marcat de Teixeira, în minutul 86, după o fază creată de Florin Tănase.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.